Opinie: Călătoriile lui Ștefan cel Mare prin istoria modernă și contemporană a României

La data cu pricina, Chișinăul devenea al doilea oraș ca mărime al României (cu 155.000 de locuitori), după București, care avea 640.000 de locuitori, iar românii din Basarabia reprezentau 56,2% din populație, așadar dețineau majoritatea absolută în provincie.

Parte componentă a Voievodatului Moldovei, teritoriul dintre Prut și Nistru a ajuns în “proprietatea” Imperiului Țarist în anul 1812, la încheierea războiului ruso-turc.

În 1918, în urma bolșevizării Rusiei, Basarabia își proclamă independența față de colosul roșu care tocmai se năștea, pentru ca, în același an, să se alăture Regatului României.

În 1940, urmare a ultimatumului sovietic intervenit ca efect al parafării prieteniei dintre Hitler și Stalin, Rusia sovietică ocupă și anexează Basarabia.

Peste doar un an, în 1941, armata română trece Prutul și eliberează Basarabia.

Peste încă trei ani, în 1944, mărșăluind “na Berlin”, bolșevicii înșfacă iar Basarabia și o rebotează Republica Sovietică Moldovenească. Și așa rămân lucrurile până în 1991, când Republica Sovietică Moldovenească își declară independența față de agonicul Imperiu Roșu, devenind ceea ce este și acum: Republica Moldova.

La zece ani de la Unirea cu România, în 1928, la Chișinău a fost dezvelită statuia lui Ștefan cel Mare, lucrare a sculptorului basarabean Alexandru Plămădeală.

Urmând cursul sinuos și tragic al istoriei, statuia a fost trimisă în “refugiu”, la Vaslui, în anul 1940, pentru a evita o întâlnire cu trupele bolșevice. La Vaslui, domnitorul s-a simțit ca acasă, că doar tot în Moldova ajunsese.

După ce ostașii români au trecut Prutul, conform celebrului ordin, i-a urmat și Ștefan care, în 1942, a fost re-instalat pe soclul său, la Chișinău.

Nici nu s-a uscat cimentul prea bine, că domnul Moldovei a trebuit să fie mutat din nou, în 1944. De data asta a ajuns într-un loc unde nu mai fusese niciodată – la Craiova.

Rușii, care invadaseră și anexaseră din nou Basarabia, au băgat de seamă că statuia domnitorului nu mai era la locul ei și au tocmit iscoade care să afle unde se ascunde aceasta. Nu că le-ar fi păsat prea tare de Ștefan, dar acuzau lipsa unui “obiect de inventar” din patrimoniul provinciei recent re-ocupate. Iscoadele și-au făcut datoria, iar Ștefan a fost găsit la reședința sa conspirativă din Craiova, de unde a fost adus la locul de baștină, la Chișinău, unde a fost ascuns printre copacii din Parcul Central al orașului.

Abia în anul 1990, Ștefan a ajuns pe locul și pe soclul unde se găsește încă și astăzi, la intrarea în parcul, care acum îi poartă numele, din centrul Chișinăului.

Ce va fi de acum încolo rămâne de văzut.