Opinie Bogdan Badea, head of sales eJobs România: Egalitate, dar cu grad de comparație

Despre egalitatea de șanse pe piața muncii se vorbește de ani buni. într-atât de mult s-a discutat și s-a propovăduit acest concept, încât astăzi pare ușor anacronic să mai ridicăm măcar o discuție în acest sens. Și totuși, încă mai vedem titluri de primă pagină care sună cam așa: ”O femeie la cârma unei afaceri de X milioane de euro“, ”O femeie antreprenor se luptă cu multinaționalele“, ”Austriecii/francezii/italienii au pus o femeie la conducerea companiei Y“. Niciodată nu citim despre ”un bărbat“ care conduce / este la cârma / a fost numit / se luptă. Este posibil, totuși, ca, în spatele acestei egalități aparente, unii să fie ”mai egali decât alții“, vorba lui Orson Welles?

Să vă explic. 2.880 de lei este salariul minim pe care bărbații din piața muncii din România l-ar accepta dacă ar obține jobul dorit, după cum am aflat din cel mai recent studiu salarial desfășurat de eJobs în rândul a peste 3.200 de români activi profesional, deopotrivă femei și bărbați. Cu același obiectiv în minte, respondentele studiului au venit cu o altă estimare, cu 20% mai mică, respectiv 2.311 lei. Aceeași diferență, de 20%, se regăsește și în evaluările privind salariul pe care aceștia consideră că îl merită pentru postul pe care îl dețin. Cu alte cuvinte, dacă bărbații spun că o remunerare corectă a muncii lor ar fi de 3.650 de lei, femeile se opresc ceva mai jos, la 2.914 lei.

Studiul confirmă, așadar, teoria că încă există diferențe. Sau, cel puțin, pe aceea că, în viziunea proprie, femeile și bărbații încă se mai autopoziționează pe trepte diferite. Sigur că aceste date nu pot fi luate și interpretate în formă absolută. Ele sunt relativizate prin prisma faptului că domeniile și, în special, posturile cel mai bine plătite sunt sau erau ocupate, în mod tradițional, de bărbați. Cu toate acestea, nu mai există domeniu din piața muncii în care să vedem discrepanțe majore între femei și bărbați. Vedem femei antreprenor, femei general manager, femei inginer, femei constructor, femei IT-ist și exemplele pot continua. E greu de crezut că doamnele care acced în astfel de poziții au o stimă de sine mai scăzută decât domnii sau că pornesc într-un job cu handicapul discriminării și cer sau acceptă, astfel, salarii mai mici pentru responsabilități cel puțin egale cu ale omologilor masculini. Și atunci, cum se explică diferențele despre care vorbeam?

O posibilă variantă ar putea fi lipsa de experiență și maturitate pe piața muncii. Cu cât se află înspre extremele demografice ale profilului de respondent, respectiv categoriile cele mai mici și cele mai înaintate în vârstă, cu atât așteptările sunt mai scăzute, în timp ce profesioniștii aflați în punctul de apogeu al carierei (segmentele de vârstă 35-44 de ani și 45-54 de ani) sunt mult mai conștienți de valoarea lor profesională și, prin urmare, mai determinați să o ”vândă“ doar în schimbul prețului corect. Care, în aceste cazuri, ajunge la aproximativ 3.500 de lei (valoare aferentă salariului considerat just pentru jobul pe care îl caută). Aceeași logică este valabilă și în cazul respondenților bărbați, unde valoarea medie pentru cele două categorii de vârstă menționate se află în jurul sumei de 4.100 de lei.

O altă explicație și-ar putea avea rădăcinile în obiceiurile, după ani la rând de practică, ale unora dintre angajatori. Respectiv acelea de a trata diferențiat angajații, de a acorda mai multă încredere specialiștilor bărbați (mai ales în pozițiile cheie sau care necesită aptitudini prin excelență tehnice) și de a nu încuraja în mod explicit această egalitate. într-un mediu în care femeia ca factor de decizie pare să fie în continuare văzută ca o excepție, ca o coincidență fericită sau ca o concesie, toate celelalte doamne vor înțelege că eforturile lor nu vor da niciodată rezultate egale cu ale bărbaților. Implicit, nu vor putea fi remunerate la fel.

Cred sau, cel puțin, îmi doresc ca exemple precum cel de mai sus să devină din ce în ce mai puține. Poate că suntem pe drumul cel bun, dacă ne uităm la datele Eurostat, potrivit cărora, cu o diferență de doar 6% între salariile pe oră între femei și bărbați, România stă mult mai bine decât media europeană (peste 15%) și ocupă locul al treilea la nivelul Uniunii Europene. Pentru că în 2017 tema centrală a pieței muncii nu trebuie să mai fie discriminarea de gen, ci rezolvarea unor puncte nodale care ne afectează pe toți, precum formarea celor mai buni specialiști, managementul talentelor și retenția lor. Aici ne doare astăzi cel mai mult și aici trebuie să lucrăm dacă vrem să fim cu adevărat competitivi.