Opinie Bogdan Alecu, ZF: Cine sabotează țăranul român mai tare? Corporatistul care mai mănâncă un avocado, sau primăriile și statul român care le cer pe tarabe mizerabile prețuri de insule de mall de lux?

Taxele cresc, dobânzile sunt de ani de zile la niveluri record din cauza celor care s-au perindat pe la Palatul Victoria, primarii refuză reforma, după ce au îngrășat organigramele ani de zile, deși numărul administrațiilor care reușesc să atragă investiții este extrem de redus, iar ministrul agriculturii a găsit vinovatul – NU primăriile care cer 200 de euro pe lună pentru o tarabă mizerabilă, ci corporatistul care mănâncă un avocado.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, spune că avocado a urcat pe primul loc în topul importurilor de fructe și legume – românii care aleg să consume avocado și mozzarella în loc de roșii și brânză locală contribuie la creșterea deficitului comercial. În cifre, importurile de avocado au fost de 50,7 milioane de euro în 2024 și 25,3 milioane în primul semestru din 2025, în timp ce mozzarella a generat importuri de 46,5 milioane de euro anul trecut.

Dar întrebarea reală este: cine afectează mai mult țăranul român? Consumatorul urban care diversifică dieta sau administrațiile locale care taxează tarabele din piețe mai scump decât plătesc hipermarketurile în malluri?

Cifrele arată paradoxul: hipermarketurile, considerate ancore de trafic, plătesc chirii de sub 10 euro/mp/lună. În schimb, producătorul care vinde pătrunjel sau cartofi într-o piață publică plătește echivalentul a 60 de lei/mp/lună, iar în unele cazuri chiar 200 de euro pentru o tarabă modestă, fără climatizare, fără servicii și fără infrastructura unui centru comercial. Problema nu e doar în București, ci în orice oraș din România – primăriile cer sume enorme micilor producători, care nu au alternativă.

Acest dezechilibru structural arată că problema nu este avocado, ci modul în care statul și primăriile își tratează propriii producători. Piețele agroalimentare sunt în proprietatea UAT-urilor și sunt administrate birocratic, cu tarife stabilite fără legătură cu realitatea economică a micilor fermieri. De cele mai multe ori, tarifele nu includ nici depozitarea, nici accesul la grupuri sanitare, nici utilități.

Dacă pentru o insulă de mall chiria trebuie să fie maximum 20% din venitul generat, pentru o tarabă de 200 de euro, vânzătorul ar trebui să aducă lunar venituri de minimum 1.000 de euro. La prețuri de 3 lei/kg pentru cartofi, asta înseamnă vânzarea a 1,6 tone pe lună doar pentru a acoperi costurile de ocupare a spațiului. Un calcul imposibil pentru majoritatea micilor fermieri.

În plus, politica agricolă locală pare construită mai degrabă pentru a proteja funcționarii și pentru a finanța bugetele primăriilor decât pentru a sprijini fermierii. În loc ca piețele să fie transformate în huburi moderne de distribuție locală, ele rămân spații decrepite, dar cu tarife de lux.

Este ușor să dai vina pe gusturile urbane pentru avocado și mozzarella, dar adevărata sabotare a țăranului român vine din partea statului român care îl taxează excesiv, îl sufocă birocratic și îl obligă să concureze cu retaileri internaționali aflați într-o poziție net avantajoasă.

În final, problema nu este alegerea consumatorului, ci incapacitatea statului de a construi politici publice care să reducă barierele pentru producătorii locali. Țăranul român nu pierde din cauza avocado-ului, ci pentru că pentru o tarabă într-o piață administrată de primărie plătește mai mult decât ar plăti pentru un spațiu într-un mall.