ONU: Încă patru milioane de sirieni vor fugi din calea războiului în 2014
Alți peste patru milioane de sirieni vor fugi din calea războiului în 2014, potrivit unor estimări ONU publicate de presă și confirmate de către Națiunile Unite pentru AFP.
Din acest număr, estimat la 4,25 de milioane, aproximativ două milioane de persoane ar urma să devină refugiați – în comparație cu un total prevăzut la sfârșitul lui 2013 să atingă 3,2 milioane de refugiați de la începutul conflictului, în martie 2011 -, în timp ce alte 2,25 de milioane se vor deplasa în interiorul țării – în prezent există deja 4,25 de milioane de persoane deplasate -, potrivit unui document publicat de ONU în cadrul unei reuniuni a unor organizații umanitare care a avut loc pe 26 septembrie la Amann.
Potrivit documentului, Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a anunțat în cadrul reuniunii că “scenariul cel mai probabil” în 2014 este o “escaladare a conflictului, o perturbare a serviciilor esențiale și o erodare și mai mare a mecanismelor de ajutorare”, însoțite de o creștere a amenințării la adresa lucrătorilor umanitari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro