Omul de afaceri Nelu Iordache a fost arestat
Omul de afaceri Nelu Iordache, reținut sâmbătă de DNA în dosarul în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri și spălare de bani, a fost arestat preventiv, duminică, de Tribunalul București.
Instanța a admis astfel propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestare preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri. În aceste condiții, Iordache va fi dus, duminică, înapoi în arest. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel București. Instanța a anunțat hotărârea la câteva zeci de minute după ora 17.00, când a expirat ordonața de reținere a lui Iordache, însă acesta nu a părăsit tribunalul, deși era liber să plece, în așteptarea deciziei. Apărarea lui Nelu Iordache a arătat la Tribunalul București, înainte de anunțarea deciziei, că omul de afaceri nu poate fi acuzat de deturnare de fonduri europene, pentru că banii luați de acesta pentru proiectul din dosarul în care este cercetat au făcut parte din bugetul național al statului, și nu din cel al UE.