Omul care nu vrea niciun ban, deși a creat cea mai puternică monedă virtuală

A doua șansă nu va mai exista pentru că, odată acordate aceste interviuri, Dr. Wright nu va mai reveni niciodată în fața camerelor de luat vederi. A oferit apoi o serie de date criptografice pentru a dovedi că este într-adevăr cine pretinde că este.

Cele trei publicații au fost puse să semneze un contract prin care s-au obligat să nu publice nimic până când dr. Wright nu își dezvăluie singur identitatea. În articolul publicat pe blogul personal pe data de 2 mai 2016, dr. Wright face referire la gestul din 1964 al lui Jean-Paul Sartre de a refuza Premiul Nobel pentru Literatură: „Nu e același lucru dacă mă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă mă semnez Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel“. „Nu e același lucru dacă semnez Craig Wright sau dacă semnez Craig Wright, Satoshi.“

„Un scriitor nu ar trebui își să permită să fie transformat într-o instituție“, era justificarea lui Sartre în 1964. „Vreau doar să fiu lăsat în pace, să cercetez și să lucrez“, spune Craig Wright, alias Satoshi Nakamoto. „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneți pentru vreun premiu Nobel, dacă mă propuneți pentru vreo Medalie Turing (a Asociației pentru Mașini de Calcul, n.m.), dacă mă propuneți pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic.“

Funcționează această justificare, oare, și în cazul lui Satoshi Nakamoto? Opera lui Nakamoto nu este un joc pur intelectual (o spun fără a minimaliza opera lui Sartre). Opera lui Nakamoto este un sistem de plăți electronice, global, distribuit și aflat dincolo de controlul oricărei bănci centrale. Un sistem de plăți electronice care are potențialul, dacă suficienți oameni cred în el și îl folosesc, să devină o alternativă la sistemul financiar global, la bănci și la sistemele de plăți electronice actuale.

Nu e un joc fără mize, totuși. Să inventezi așa ceva, apoi să pretinzi să fii lăsat pur și simplu în pace, iată ceva greu de înghițit.

Bitcoin a apărut în 2009, după ce praful iscat de prăbușirea economiei mondiale s-a mai așezat, și a apărut ca o modalitate deșteaptă de a transfera valoare fără implicarea băncilor, văzute ca fiind principalul vinovat pentru Marea Criză. Bitcoin nu este un fenomen cu totul străin de Occupy Wall Street, reprezintă un fel de reacție a oamenilor simpli („we, the people“) de a-și recupera puterea ce le-a fost „luată captivă“ de marele capital. Pentru ce fiecare tranzacție de plată trebuie comisionată de o bancă? Unde e beneficiul, atunci când băncile, mandatate cu încrederea de a gestiona economiile publicului, au abuzat de această încredere, încurajând consumul fără acoperire și creând active toxice? Nu e de mirare că Bitcoin s-a născut din mijlocul comunității de haiduci virtuali cunoscuți sub numele de Cypherpunks, o comunitate cunoscută pentru crearea de sisteme de anonimizare a e-mailurilor, pentru browserele TOR ce nu lasă urme, pentru WikiLeaks – Julian Assange își are originea în această comunitate – și pentru alte inițiative (unele mai puțin respectabile).

Actul de naștere al Bitcoin a fost lucrarea publicată de un anume Satoshi Nakamoto pe data de 31 octombrie 2008, cu titlul „Bitcoin: A Peer-to-Peer Electronic Cash System“. Este o lucrare de nouă pagini scrisă într-un stil academic sec și precis, care are ca subiect descrierea unui sistem de plăți electronice care asigură anonimatul total al părților implicate într-o tranzacție.

Există câteva inovații importante în lucrarea lui Nakamoto.

În primul rând, sistemul descris de el nu presupune existența unei bănci, a unui terț investit cu încredere, pentru validarea unei tranzacții. De fapt, spre deosebire de sistemul bancar, Bitcoin nu e bazat deloc pe încredere. Toate tranzacțiile sunt vizibile simultan tuturor participanților (părțile sunt anonime, desigur). Toate tranzacțiile efectuate vreodată sunt vizibile oricărui participant la rețea, în orice moment. Orice nouă tranzacție este validată de fiecare nod în parte prin verificarea tranzacțiilor trecute și a soldului persoanei plătitoare. Pentru evitarea cheltuirii de două ori a aceleiași sume de bani, majoritatea participanților la rețea (în fapt un fel de bancă descentralizată) decid care tranzacții sunt valide și care nu și stabilesc ordinea unică a efectuării lor.

În al doilea rând, există un sistem de premiere al celor care decid să investească propriile resurse – putere de calcul și electricitate – pentru susținerea și operarea rețelei. De fiecare dată când un nod al rețelei validează cu succes un lanț de tranzacții, prin rezolvarea unei probleme matematice complexe (proces ce se numește „mining“, prin analogia cu săpăturile după aur), este premiat prin emiterea de noi monezi virtuale. Astfel, sistemul rezolvă problema emiterii inițiale de monedă și se asigură că rețeaua este autosustenabilă.

Satoshi Nakamoto a publicat lucrarea care descrie sistemul de plăți și a scris primele versiunii ale softului care rulează rețeaua. Softul este open source și oricine îl poate citi, valida, modifica. Tot el a pornit prima versiune a softului pe calculatorul personal, cândva în zilele timpurii ale lui 2009, și a realizat primul transfer de bani (50 de Bitcoin) către al doilea membru al rețelei, Hal Finney, un entuziast al criptografiei, apropiat de tradiția Cypherpunks.

Rețeaua a progresat încet. În vremurile timpurii, rețeaua era folosită doar de entuziaști, tocilari, ciudați, anarhiști sau naivi. De ce să îți pierzi timpul și să consumi electricitate săpând după niște monede virtuale fără valoare? Alta ar fi socoteala dacă monedele ar fi acceptate pentru cumpărarea de bunuri în lumea reală.

Un pas important a fost când o sumă de Bitcoin a fost prima oară acceptată contra unei sume de bani „reali“, dolari americani. De fapt, acceptarea a fost intermediată. Un membru al rețelei a oferit într-un forum de bitcoineri zece mii de monede pentru o pizza, un alt membru al comunității a acceptat provocarea, plătind cu bani reali pizza primului și acceptând moneda virtuală în schimb. Și astfel, moneda virtuală a părăsit tărâmul virtual și a început să prindă rădăcini în lumea reală. La scurt timp au apărut burse online, case de schimb și afaceri bănoase.

La început, natura anonimă a tranzacțiilor Bitcoin i-a atras mai ales pe cei care doreau să profite de anonimatul oferit de rețea, pentru scopuri nu tocmai curate. Site-ul Silk Road, în fapt un marketplace pentru trafic de droguri, prostituție și chiar asasinate plătite, a fost una dintre primele aplicații care au acceptat plățile cu Bitcoin. Site-ul a fost repede blocat de autorități, însă viabilitatea monedei virtuale a devenit și a rămas vizibilă. Prima bursă online de Bitcoins Mt.Gox, care oferea celor interesați posibilitatea să cumpere și să vândă Bitcoin contra bani reali, a apărut în 2010 și a ajuns să gestioneze la mijlocul lui 2011 aproape 80% din toate tranzacțiile de vânzare-cumpărare cu moneda virtuală. Problemele de securitate au dus la căderea acestei burse în 2013, însă în acel moment „economia Bitcoin“ era deja mult mai solidă și atrăsese atenția multor profesioniști ai lumii financiare.

Criza euro a avut și ea un cuvânt de spus în evoluția Bitcoin. Când Ciprul a anunțat, în martie 2013, înghețarea depozitelor (de teama unei panici bancare) și confiscarea a zece procente din valoarea lor, mulți deponenți au văzut Bitcoin, o monedă necontrolată de nicio bancă centrală, drept soluția pentru evitarea a astfel de abuzuri. Bitcoin a crescut amețitor în valoare, depășind la momentul de vârf valoarea de 1.100 dolari per unitate. O monedă desigur prea volatilă pentru a fi monedă de refugiu. Însă o monedă ce a depășit stadiul de loc de joacă al anarhiștilor și tocilarilor, transformându-se în ceva mult mai serios.

Satoshi Nakamoto s-a implicat activ în dezvoltarea softului și în creșterea rețelei până spre începutul lui 2011, moment în care a predat fără prea multă pompă frâiele comunității altor dezvoltatori și s-a retras pentru a se ocupa de alte idei „mai complexe“. Nimeni nu i-a cunoscut identitatea reală; toată lumea, inclusiv colaboratorii cei mai apropiați, au venit în contact cu el doar prin intermediul scrierilor sale, al codului aplicației și al forumului pe care l-a moderat până la sfârșitul lui 2010. Dispariția sa subită și definitivă a fost și a rămas unul dintre marile mituri fondatoare ale rețelei Bitcoin. Mitul Genezei, în variantă criptografică.

De fapt, atât de bine a fost păstrat secretul identității reale a lui Nakamoto, încât nu se știe nici măcar dacă Satoshi Nakamoto a fost într‑adevăr un individ sau un nume generic pentru un grup de persoane.

Asta nu înseamnă că nu s-a încercat descifrarea acestui mister. S-au făcut analize lingvistice pe textele publicate de el. Au fost analizate datele și orele la care și-a făcut de obicei intervențiile pe forum, pentru a-l plasa într-un fus orar sau în altul. Au fost suspectați, pe rând, diverși membri mai cunoscuți ai comunității Cypherpunks sau ai comunității de experți în criptografie. Au fost bănuiți de a fi creat moneda virtuală, pe rând, un student irlandez, un IT-ist finlandez, un inginer rus emigrat în Statele Unite sau doi ingineri germani ce au creat brevete în criptografie în perioada din jurul creării Bitcoin. Cel mai spectaculos eșec al căutărilor a fost cazul lui Dorian Satoshi Nakamoto, un inginer de origine japoneză, rezident în Los Angeles, relativ modest, care, în afară de asemănarea de nume, a dovedit că nu are nimic în comun cu creatorul Bitcoin.

Toate aceste căutări jurnalistice au adâncit misterul și au fost nefructuoase. Până pe 2 mai 2016, când dr. Craig Wright și-a făcut anunțul cu iz existențialist (și ușor mizantrop) pe BBC, The Economist și GQ Magazine: „Nu vreau bani. Nu vreau faimă. Nu vreau să fiu adorat. Dacă sunt propus pentru vreun premiu, nu voi accepta niciodată nici măcar un cent. Dacă mă propuneți pentru vreun Premiu Nobel, dacă mă propuneți pentru vreo medalie Turing, dacă mă propuneți pentru orice onoare, nu voi accepta nici măcar un cent de la niciunul din voi, pentru nimic“.

În primul rând, este Craig Wright adevăratul Satoshi Nakamoto? Formația sa academică pare să îi susțină pretenția: cu un master în drept, unul în statistică, unul în informatică, un doctorat în teologie și unul în programare, Craig Wright este fie o minte strălucită, fie un impostor de mare clasă. Membrii comunității Bitcoin par să fie convinși că este cine pretinde, BBC și The Economist spun că dovezile prezentate sunt parțiale și nu îl leagă în mod indubitabil de evenimentele de la începuturile Bitcoin.

În al doilea rând, de ce conteză acest anunț? Așa cum lui Craig Wright nu îi pasă dacă este crezut, ar trebui să ne pese cine a creat Bitcoin? De ce să nu îi fie respectat dreptul la intimitate, dacă ține așa de mult la el?

Dacă dr. Craig Wright este cine pretinde că este, transparența va ajuta la evoluția monedei criptografice, care se va debarasa astfel de originile obscure. Nu lipsesc scenariile care văd în Bitcoin o creație a CIA, a FMI sau a altor grupări cu intenții opace. Cu o origine clară și o evoluție explicabilă, legitimitatea Bitcoin va crește, iar întrebările despre evoluția ei viitoare își vor găsi poate o cale mai ușoară spre un dialog mai structurat și mai academic.

Satoshi Nakamoto este presupusul posesor al unui sold de un milion de Bitcoin, ceea ce reprezintă cam 6% din totalul de masă monetară existentă în piață în acest moment. O sumă suficient de mare pentru a exercita o influență semnificativă asupra valorii ei, la un moment dat.

Mai puțină impredictibilitate în evoluția monedei poate ajuta la adoptarea ei pe scară largă. Oricum ar fi, publicitatea va crește notorietatea fenomenului Bitcoin, moneda va evolua și se va maturiza și vor apărea și alte aplicații ale tehnologiei Blockchain.

Istoria Bitcoin se construiește chiar în aceste zile, suntem departe de sfârșitul poveștii. Finalul acestei aventuri poate însemna crearea un sistem de plăți mai ieftin, mai rapid și mai accesibil. De existența unui astfel de sistem de plăți poate depinde bunăstarea unei mari părți a populației globului, acea populație tradițional ignorată de băncile tradiționale.

Să ne bucurăm, așadar, pentru orice efort care ne aduce mai aproape de acest obiectiv.