Omul care mișcă o cincime din agricultură

Jabbar Kanani n-a mai acordat niciun interviu. Nu-i place vizibilitatea și înainte de a accepta să-și spună povestea am dat un soi de examen. A căpătat, de-a lungul celor 27 de ani pe care i-a petrecut în țară, abilitatea de a se exprima fluent în română și vorbește despre sine (“chiar și acasă”) la persoana întâi plural: “Noi facem/alegem/decidem”. Biroul în care își petrece zece ore pe zi, de la nouă dimineața la șapte seara, n-are nicio urmă de lux. Povestește deschis că turnura pe care a luat-o destinul său, de când a venit să învețe în România, a fost neașteptată, că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la târg.

“1990 m-a prins student în anul patru la medicină și era un moment interesant”, spune Jabbar Kanani. Venise la studii în România din Iran, o țară din ceea ce numea “lumea capitalistă”, iar în anii pe care îi petrecuse aici ajunsese să cunoască mentalitățile nației. “După căderea «zidului» am văzut că, legislativ, capitalismul era acceptat, dar ca mentalitate nu.” Și-a spus atunci că acela este momentul în care să se apuce de afaceri, pentru că nu era prea pasionat de medicină. Spune acum că i-ar fi plăcut mai degrabă să studieze dreptul, poate pentru că tatăl său era avocat, dar că meseria de medic i se părea mai stabilă. Și totuși spiritul antreprenorial a fost suficient de puternic pentru a-l îndemna să vadă în căderea comunismului o rampă de lansare în afaceri, în care, povestește el, “am găsit ceva ce nu am mai găsit în altă parte: noutatea. În afaceri nu te plictisești niciodată. Când ajungi în vârf găsești alt munte”. Dovadă și că, în ciuda faptului că nu este constrâns în niciun fel, Kanani vine zilnic la birourile companiei din Pipera. Până în urmă cu 4-5 ani mergea însă adesea la negocieri cu clienții fermieri, chiar la ei în curte. De aceea știe după nume, chiar dacă nu asociază cu figurile, aproape toți cei 3.000 de fermieri cu care lucrează Agricover și care dețin circa aproape o cincime din totalul suprafețelor arabile utilizate din Romania. Acum vorbește zilnic cam cu cinci oameni și spune că principala lui grijă este să gândească noi modele de afaceri, pe care le supervizează până când merg ca pe roate sau, dimpotrivă, se hotărăște să le închidă.

AȘA A AJUNS AGRICOVER, CEA MAI MARE AFACERE DIN DOMENIUL AGRIBUSINESSULUI, la o cifră de afaceri de aproape 900 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 48% față de 2010. Tot pentru anul trecut grupul a raportat EBITDA de peste 44 milioane de lei, cu 40% mai mare decât în 2010. Și chiar dacă seceta a afectat drastic agricultorii și recolta a scăzut față de 2011, Jabbar Kanani crede că la bilanțul anului ținta de creștere cu 29% va fi atinsă. Cu alte cuvinte, rulajul din acest an se va apropia de 1,1 miliarde de lei. Nouă divizii, pentru care lucrează în jur de 600 de oameni, funcționează sub umbrela Agricover și activitatea lor este să ofere soluții și produse atât producătorilor agricoli, cât și industriei procesatoare. În afacerile așezate nu se implică prea mult (“la unele divizii nu mă duc nici la ședințele lunare”), iar cea mai mare parte a timpului este “mâncată”, după cum spune chiar el, de rolul de consultant pentru management în cazul “afacerilor noi, la care mă uit și de zece ori pe zi”.

Prima idee de afaceri a fost legată de importul de bunuri de larg consum, care se vindeau ca pâinea caldă imediat după căderea comunismului. Ca să intre în joc însă, avea nevoie de bani. Și s-a gândit să ceară familiei în avans banii de taxe școlare, promițându-le că la finalul facultății le va înapoia suma cu tot cu dobândă. Spune că nu va uita niciodată încrederea pe care au avut-o în el și faptul că a doua zi dimineață avea deja 40.000 de dolari în cont. Și totuși, deși avea bani, îi lipsea credibilitatea. “Nu mă cunoștea nimeni… eram tânăr, slab și nu-mi plăcea nici atunci cravata”, își amintește Kanani, care spune că nu-și dă seama cu exactitate când s-a hotărât de fapt să rămână în România – venise în țară doar pentru studii și apoi a fost prins în tumultul afacerilor. Abia în perioada 2000-2001, când se discuta despre aderarea la NATO și UE, iar “orizontul era de stabilizare a pieței”, s-a gândit să rămână aici. A înțeles de la bun început că are nevoie de cineva care să-l reprezinte pentru a putea face cu adevărat afaceri. “Am cunoscut un domn impunător, de 45-50 de ani, vorbitor de engleză, care avea experiență în negocieri și l-am angajat.” Acela a fost primul manager angajat și cel mai scump, evaluează acum.