Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania, are 5 mil. euro în acțiuni ale băncii listate la Bursa de Valori București. Luminița Runcan și Leontin Toderici, șefi adjuncți, câte 3 mil. euro
Omer Tetik, director general din vara lui 2013 al Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), în mandatul căruia instituția de credit a ajuns cea mai mare bancă din România, iar la Bursa de Valori București a urcat de la o capitalizare…
Omer Tetik, director general din vara lui 2013 al Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), în mandatul căruia instituția de credit a ajuns cea mai mare bancă din România, iar la Bursa de Valori București a urcat de la o capitalizare de 2,4 mld. lei la aproximativ 14 mld. lei, are investiții de 24,6 mil. lei (5 mil. euro) în acțiuni ale băncii de la Cluj ca parte a programelor de stock option plan pentru performanță și pe fondul investițiilor bursiere.
♦ Banca Transilvania are o conducere executivă formată din șase directori
Omer Tetik, director general din vara lui 2013 al Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), în mandatul căruia instituția de credit a ajuns cea mai mare bancă din România, iar la Bursa de Valori București a urcat de la o capitalizare de 2,4 mld. lei la aproximativ 14 mld. lei, are investiții de 24,6 mil. lei (5 mil. euro) în acțiuni ale băncii de la Cluj ca parte a programelor de stock option plan pentru performanță și pe fondul investițiilor bursiere.
Potrivit celui mai recent raport anual al băncii, cel aferent anului 2022, Omer Tetik are 0,1745% din capitalul social al băncii, ceea ce înseamnă că la circa 707 milioane de acțiuni adică atâtea câte are banca de la Cluj, deținerea șefului celei mai mari bănci din România este de 1,2 milioane de acțiuni. La final de 2022 o acțiune TLV se tranzacționa la 20 de lei.
La pagina 39 din documentul de 50 de pagini publicat pe site-ul băncii sunt detaliate procentele deținute din capitalul social al băncii de fiecare din cei șase directori. Astfel Luminița Runcan, director general adjunct risc, și Leontin Toderici, director general adjunct operațiuni, au fiecare câte 0,11% din bancă, adică circa 15,6 mil. lei (3 mil. euro).
Tiberiu Moisă, director general adjunct banking pentru IMM, are 0,06%, adică 9 mil. lei, iar George Călinescu, director general adjunct financiar, are 0,02%, adică 3 mil. lei. Oana Ilaș, cel mai nou șef al băncii, pe poziția de director general adjunct retail banking, are circa 10.000 de lei în acțiuni TLV.
Investițiile sunt în mare parte aduse de programele de stock option plan, prin care banca de la Cluj răscumpără acțiuni de la Bursa de Valori București pentru a le acorda angajaților pe criterii de performanță și de vechime. Astfel de pachete sunt practici frecvente în țările mai dezvoltate din Vest dar în ultimii ani au început să apară și la Bursa de la București acolo unde companii precum Banca Trasnilvania, TeraPlast, Digi, Chimcomplex își remunerează angajații și cu acțiuni.
Cei șase directori ai băncii au investiții de aproape 70 milioane de lei, potrivit prețurilor de tranzacționare de la final de 2022, adică o deținere de 0,48% din bancă. De la început de 2023 acțiunile TLV au minus 1,3% pe o bursă în creștere cu 3,7%.
Cine este Omer Tetik
Sub mandatul lui Omer Tetik, 50 de ani, banca de la Cluj a ajuns cea mai mare bancă din România, cu active de la 30 mld. lei la 140 mld. lei în zece ani, și de circa șase ori peste valoare bursieră din 2013, fiind inclusă și în indicii FTSE Russell ai piețelor emergente. Banca este de asemenea prezentă cu o expunere semnificativă și în portofoliile fondurilor Pilon II, fiind cea mai lichidă acțiune de la București.
CEO-ul băncii de la Cluj și-a început cariera la ATA Securities în 1995 în Turcia (Izmir), iar un an mai târziu a plecat la Istanbul pentru a face parte din echipa de trezorerie a Finansbank.
În 1997 s-a mutat în Rusia pentru poziția de coordonator al Departamentului Trezorerie și Piața de Capital din cadrul Finansbank Moscova.
Pasul spre România l-a facut în 2000, când aceeași bancă l-a numit vicepreședinte adjunct. După zece ani a devenit vicepreședinte și, ulterior, președinte la Credit Europe Bank (fosta Finansbank). Este membru al Consiliului de Administrație al BT Capital Partners și membru al Comitetului Reprezentanților la Fondul Proprietatea.
A absolvit în 1996 Universitatea Tehnică Middle East, Ankara, Facultatea de științe Economice. El are un MBA Romano-Canadian, Managementul Instituțiilor Financiare.
S-a născut în Hamburg, în Germania, într-o familie din diaspora turcă. A studiat în Turcia și a absolvit profilul economic la Universitatea Tehnică Middle East.
Banca Transilvania se așteaptă să obțină în acest an un profit net de 2,34 mld. lei, cu 7% peste nivelul câștigului de anul trecut, în condițiile în care anticipează creșterea veniturilor și a creditării.
Activele băncii sunt programate să urce în acest an cu 13,6%, până la 152,2 mld. lei, în condițiile creșterii soldului creditării brute cu circa 7%, până la 72,5 mld. lei, astfel că banca din Cluj își va consolida poziția de lider în piață după active.
