Home Actualitate Oltchim a ajuns la 22% din capacitate în...
Actualitate

Oltchim a ajuns la 22% din capacitate în iunie, dar pentru mai mult are nevoie de finanțare

Doar pentru abonații ZF Corporate

Oltchim a ajuns la 22% din capacitate în iunie, dar pentru mai mult are nevoie de finanțare
Oltchim a ajuns la 22% din capacitate în iunie, dar pentru mai mult are nevoie de finanțare · Foto: Business Magazin

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâl­cea (OLT), aflat în insolvență, a avut în luna iunie afaceri de 11 mil. euro, reprezentând un grad de încărcare de 21,9% și administratorul judiciar al companiei estimează că afacerile vor ajunge la 12 mil. euro în iulie. La momentul declanșării procedurii combinatul lucra la numai 6% din capacitate și avea afaceri lunare de 4,1 mil. euro.

Creșterea gradului de încărcare cu comenzi de către Oltchim s-a realizat prin forțe proprii, respectiv cu banii pe care compania îi mai avea în vistierie, în condițiile în care băncile au refuzat să mai finanțeze combinatul. În perioada următoare administratorul judiciar intenționează să atragă o finanțare, inclusiv de la pretendenții la preluarea Oltchim, pentru a majora capacitatea la cel puțin 50%, prag la care combinatul ar putea începe să genereze profit.

WikiZF: Profilul companiei Oltchim

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună