Olandezii de la Damen ies din acționariatul șantierului naval din Mangalia: „Se aprobă rezilierea contractului de asociere între 2MMS și Damen Holding B.V”
Olandezii de la Damen ies din acționariatul șantierului naval din Mangalia, după ce s-a aprobat rezilierea contractului de asociere între 2MMS și Damen Holding B.V, potrivit deciziei luate de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) societății șantierul Naval 2 Mai. „Se aprobă, cu…
Olandezii de la Damen ies din acționariatul șantierului naval din Mangalia, după ce s-a aprobat rezilierea contractului de asociere între 2MMS și Damen Holding B.V, potrivit deciziei luate de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) societății șantierul Naval 2 Mai.
„Se aprobă, cu 6.264.800 voturi pentru, reprezentând 93,8878% din capitalul social, rezilierea Contractului de asociere încheiat în dată de 09.11.2018 între 2MMS și Damen Holding B.V. în termenii și la termenele menționate în adresa 2MMS nr.748 din 02.10.2024”, se arată în hotărârea publicată pe site-ul BVB. Mai mult, s-a aprobat nominalizarea lui Doru Jianu ca director general al societății, care va semna notificarea de reziliere a contractului de asociere încheiat în data de 09.11.2018 între 2MMS și Damen Holding BV
S-a aprobat ca 19 decembrie anul acesta să fie data de înregistrare, respectiv de identificare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor A.G.E.A.
Olandezii de la Damen au cerut intrarea în insolvență a șantierului Damen Mangalia, la șase ani de când au preluat un pachet de 49%. Astfel că pe 19 iunie anul acesta, Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a șantierului naval Damen Mangalia. Dosarul pentru deschiderea procedurii de insolvență a fost depus în instanță de Damen Holding B.V, ce figurează pe post de creditor.
Datoriile șantierului se ridicau la un miliard de lei (207 mil. euro), potrivit tabelului preliminar, iar activul la 1,26 mld. lei, conform evidențelor contabile, potrivit ultimelor date.
Acest “colos”, șantierul naval din Mangalia, dintr-o industrie ce ar trebui să fie considerată strategică pentru România, a adunat pierderi de 582 mil. lei (120 mil. euro) în perioada 2018-2022, potrivit datelor publice. Ultimul an în care șantierul din Mangalia a raportat profit este 2017, când a obținut 158 mil. lei, la afaceri de 988 mil. lei (200 mil. euro) și când avea aproape 2.000 de angajați.
Tranzacția pentru preluarea șantierului naval Mangalia s-a finalizat în 20 iulie 2018, iar olandezii de la Damen Shipyards Group au preluat pachetul majoritar de la coreenii de la Daewoo și au cesionat 2% statului român, astfel încât Ministerul Economiei, prin șantierul Naval 2 Mai Mangalia SA, a ajuns să controleze un pachet de 51%.