Olaf Scholz propune construirea unei conducte de gaz între Portugalia și Europa Centrală
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a propus, joi, reactivarea proiectului construcției unei conducte de gaz între Portugalia și Europa Centrală, în cadrul eforturilor de reducere a dependenței de gazul rusesc.
“Eu sunt foarte interesat de o conductă de gaze de care în prezent, din păcate, ducem lipsă. Este vorba de o conductă pe care ar fi trebuit deja să o construim între Portugalia, Spania, prin Franța, spre Europa Centrală”, a declarat Olaf Scholz, citat de revista Bild.
Cancelarul Germaniei a precizat că a inițiat deja demersuri la nivel european pentru lansarea proiectului. “Această conductă ar contribui foarte mult acum la relaxarea situației și la detensionare. De aceea, am pledat pentru acest proiect în discuțiile cu colegii mei din Spania și Portugalia, dar și cu președintele Franței și președintele Comisiei Europene”, a subliniat Olaf Scholz.
Proiectul gazoductului MidCat, între Spania și Franța, a fost abandonat în urmă cu câțiva ani, în contextul în care țările europene au preferat să achiziționeze gaz din Rusia, la prețuri mai mici. Însă, în contextul invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Europeană vrea să reducă dependența de gazul rusesc.