Olé, Jobs!

Teoria mea personală este că un om face în viață un singur salt către stele, asta însemnând în traducere o realizare, o operă de artă, ceva unic, frumos, nemaivăzut, nemaifăcut; cineva poate scrie o carte sau un cântec, poate face un film, un copil, o casă sau un monument, o urmă pe Pământ care să-l nemurească. Restul creațiilor sale vor fi plăcute, admirate, cumpărate sau invidiate, dar Reușita este una singură. Unii își vor aduce aminte de ceea ce scriitorul Stefan Zweig numea “orele astrale ale omenirii”, momentele în care s-au dărâmat imperii, s-au scris marseilleze, s-au născut lenini sau a murit cineva în drum spre tărâmuri neexplorate.

Este momentul magic de care vorbește scriitoarea Elizabeth Gilbert: când, pentru un oarecare dansator din trupă, timpul se oprește și el trece de un anumit prag și toate cele din jur se aliază prentru reușita sa – lumina lunii, muzicienii și cântecul lor, bătăile de palme ale spectatorilor și încurajările lor, reacțiile colegilor dansatori. Și omul obține iluminarea și dansează ca nimeni altul.
|n vechime oamenii simțeau asta și, recunoscând divinitatea, reacționau, strigând-o, fie Dumnezeu sau Allah. Când maurii au ocupat nordul Spaniei, strigătul lor spre Allah a fost preluat de localnici, care l-au transformat în “Olé!”. Olé marca o piruetă fabuloasă a toreadorului sau un pas deosebit de flamenco, momente rare în care cineva își depășea condiția.

A doua zi, spune scriitoarea, dansatorul se trezea undeva spre prânz și realiza că dumnezeirea l-a părăsit și că este un sărman muritor ce îmbătrânește și pe care îl cam dor genunchii. Și știe că este cât se poate de posibil să nu mai trăiască niciodată momentul de dumnezeire din seara trecută. Cum poți accepta asta și cum poți trăi cu asta?

De momente unice de inspirație au dat dovadă mulți dintre colegii de generație ai lui Steve Jobs: cred că momentul unic al lui Bill Gates, de exemplu, a fost atunci când și-a păstrat drepturile asupra sistemului de operare – de acolo lucrurile au mers cumva firesc, dacă termenul “firesc” se îmbină cu evoluția excepțională a Microsoft (și se îmbină!).

Unic în inspirație a fost Michael Dell atunci când a decis să construiască computere la comandă, pe internet, și să nu producă pe stoc. La fel și pentru Larry Page și Sergey Brin, atunci când au decis să mizeze pe simplitate și pe gratuit.

Ulterior Gates s-a transformat și, așa cum spuneam mai demult, a crezut că poate atinge stelele de mai multe ori la rând modificând ușor trambulina: mai multe variante ale aceluiași produs, fundamental asemănătoare, fără prea mari diferențe, fără sclipire.

Iar Brin și Page s-au corporatizat și au devenit două nume între cele 10 – 15 persoane care reprezintă managementul executiv și cei 40 care înseamnă restul de șefi.

Jobs a fost antreprenorul care a părăsit compania expulzat de corporatiști și care s-a întors la Apple pentru a o transforma, iarăși, într-o entitate cu structură corporatistă, dar condusă pe principii antreprenoriale. Și a ajuns la stele și când a dat lumii varianta sa de computer și când a luat o obscură companie de animație și a transformat-o într-un nucleu de idei, ingeniozitate și amuzament și a ajuns la stele și când a înnebunit lumea cu produsele sale.

Cred că niciun articol de presă nu poate defini ce a făcut Jobs pentru Apple; nu stilul său dur de a conduce, nici nonșalanța în relații, nici aparentul autism în relațiile cu clienții, nici nepăsarea față de câștiguri nu-l definesc; este, mai degrabă, felul în care a știut să își conducă echipa. Nu este vorba aici de duritatea sa, ci acel amalgam de respect, teamă, profesionalism, inteligență și eficiență, și dintr-o parte și din cealaltă, care se traduc în “cel mai bun produs posibil, așa cum l-am gândit noi”.

Pe scurt, Jobs știa să își ia întreaga echipă cu el, la stele.