OFICIAL: PSD nu participă la ședința Parlamentului pentru numirea lui Ungureanu la SIE
Grupurile parlamentare ale PSD au decis, luni, în unanimitate să nu participe la ședința de plen a Parlamentului în care se votează nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, a anunțat Rovana Plumb, președintele Consiliului Național al PSD.
Ședința grupurilor PSD a fost tensionată, unii parlamentari reproșându-i președintelui Camerei Valeriu Zgonea că a permis convocarea plenului reunit.
Valeriu Zgonea a declarat, după ședință, că a explicat colegilor punctul său de vedere și le-a spus că nu sunt foarte multe soluții.
“S-a discutat aproape trei ore la partid și trebuie respectată decizia Biroului Permanent Național al PSD de neprezentare la plen. Eu, ca președintele Camerei, în numele PSD, le-am explicat că din punct de vedere juridic, mai devreme sau mai târziu trebuie să facem plen și, având în vedere cazurile precedente, și la Teodor Meleșcanu, și la Răzvan Ungureanu, în care acest aviz consultativ poate fi făcut cu dezbatere în plen sau fără dezbatere în plen. În acest moment, doar PSD, PC și PLR și-au anunțat nesusținerea dmnului Ungureanu, dintr-un principiu tradițional, pe care l-am păstrat din USL”, a spus președintele Camerei Deputaților.
Plenul reunit al Parlamentului urmează să se întrunească marți, de la ora 17.00, pentru votul de desemnare a senatorului PNL Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE).