Oficial: Christoph Daum, propunerea administrației FRF pentru postul de selecționer al României
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat joi, pe site-ul oficial, că germanul Christoph Daum este propunerea administrației Federației pentru postul de selecționer al României. Tehnicianul în vârstă de 62 de ani va fi prezentat, de la ora 18.00, membrilor Comitetului Executiv al FRF.
Campion în Germania, Austria și de trei ori în Turcia, Christoph Daum este propunerea Administrației FRF pentru postul de selecționer al României. Antrenorul german a pregătit echipe importante precum FC Koln, Stuttgart, Bayer Leverkusen, Beșiktaș, Fenerbahce, Austria Viena și Club Bruges.
„Christoph Daum este un antrenor care poate da echipei sale și fiecăruia dintre jucători energii nebănuite. Între noi există o legătură deosebită, datorită faptului că adeseori am lucrat pentru aceleași echipe, cum au fost, de exemplu, VfB Stuttgart sau Austria Viena. Am profitat în mod deosebit de experiența sa din Turcia și de la Istanbul, în special la începutul carierei mele la Fenerbahce. Pentru mine, ca antrenor tânăr, pe atunci, a fost un sfătuitor binevoitor, iar sfaturile și recomandările sale mi-au fost de mare folos. M-am bucurat să aud că poate deveni selecționerul României. Este o decizie bună pentru Christoph Daum și o decizie bună pentru fotbalul românesc”, a declarat selecționerul german Joachim Low, pentru site-ul frf.ro.
Antrenorul Ottmar Hitzfeld, dublu câștigător al Ligii Campionilor și de șapte ori campion al Germaniei cu Borussia Dortmund și Bayern Munchen, a salutat, de asemenea, propunerea lui Christoph Daum: “Christoph Daum este un antrenor conștiincios, cu o experiență cuprinzătoare și cu idei inovatoare. Posedă competențe profesionale deosebite și abilități remarcabile de lider. Va dezvolta echipa națională a României și o va conduce la succes în viitor”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro