Oficial BCE: Perspectivele Greciei par să se îmbunătățească ușor
Perspectivele Greciei par să se îmbunătățească ușor, iar necesarul de asistență cu lichidități de urgență din partea Băncii Centrale Europene (BCE) ar putea scădea în curând, a afirmat miercuri Ardo Hansson, guvernator al Băncii centrale a Estoniei și membru în conducerea BCE.
“Acordul negociat în timpul summit-ului zonei euro de la jumătatea lunii iulie, reluarea negocierilor și relaxarea rezonabilă a controlului capitalului au contribuit la creșterea încrederii deponenților, astfel încât ieșirile de fonduri din Grecia au fost înlocuite de o ușoară creștere, iar volumul asistenței prin programul ELA al BCE a scăzut ușor”, a scris Hansson pe site-ul Băncii Estoniei, relatează MarketWatch.
În opinia sa, băncile din Grecia se îndreaptau către o evoluție pozitivă în semestrul al doilea al anului 2014. Economia creștea, băncile și Guvernul puteau să se împrumute de pe piață, iar opinia Guvernului de la Atena că programul de salvare nu va mai fi necesar suna credibil.
Situația s-a modificat însă în ianuarie, când partidul Syriza a câștigat alegerile, iar Grecia a schimbat brusc direcția. Capitalul a început să iasă din țară, iar BCE a început să furnizeze băncilor elene fonduri tot mai mari prin programul ELA.
Acționarii băncilor elene și investitorii în obligațiuni ar putea pierde bani în urma deciziilor de recapitalizare luate de miniștrii de Finanțe din zona euro, dar deponenții vor fi asigurați, a arătat Hansson.
Dacă băncile recapitalizate vor fi privatizate, profitul din vânzarea acestora va putea fi folosit la reducerea datoriei publice a Greciei, a mai spus bancherul.
Miniștrii Finanțelor ai statelor din zona euro au aprobat, în această lună, noul plan de asistență financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.
Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistență financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Statul elen a primit săptămâna trecută, prin noul program, 13 miliarde de euro, în numerar, din care 12 miliarde de euro pentru plata datoriilor, la timp pentru a achita Băncii Centrale Europene rata de 3,4 miliarde de euro. Un miliard de euro a fost destinat plății unor arierate. Alte 10 miliarde de euro, sub formă de certificate ESM (Mecanismul european de stabilitate), vor fi utilizate pentru susținerea băncilor elene aflate în dificultate.
BCE a redus săptămâna trecută plafonul asistenței prin programul ELA pentru finanțarea băncilor elene de la 91 de miliarde de euro la 89,7 miliarde de euro.