Oferta speciala de la e-Polonia
Daca anul trecut valoarea pietei poloneze de comert electronic a fost de 1,1 miliarde de euro, pana in 2010 se estimeaza ca aceasta va atinge pragul de 4 miliarde de euro.
Daca anul trecut valoarea pietei poloneze de comert electronic a fost de 1,1 miliarde de euro, pana in 2010 se estimeaza ca aceasta va atinge pragul de 4 miliarde de euro. Saltul va veni atat din majorarea semnificativa a numarului de utilizatori cu acces la Internet in banda larga, cat si din cresterea interesului firmelor pentru a-si promova vanzarile online, scrie saptamanalul Warsaw Business Journal.
In aceeasi perioada, potrivit companiei de cercetare a pietei Gemius, ponderea comertului electronic in totalul retailului va creste de la 1 la 4 procente. Vanzarile de produse alimentare pe Internet, care ar putea impulsiona puternic comertul online, nu se bucura in prezent de prea mare succes in Polonia. Lanturi de supermarketuri precum Leclerc, Piotr i Pawel si Bomi ofera servicii online, dar veniturile obtinute reprezinta doar o mica parte din totalul cifrei de afaceri. Pentru comparatie, Tesco a vandut prin Internet in 2005 in Marea Britanie produse in valoare de un miliard de lire sterline. Aceasta si datorita faptului ca 70% dintre utilizatorii britanici de Internet obisnuiesc sa efectueze cumparaturi online. Prima companie poloneza de comert online s-a lansat la bursa din Varsovia anul trecut. Cotatia actiunilor Travelplanet.pl a crescut in 16 luni de la 18 zloti (4,73 euro) la 39 de zloti (10,25 euro). De atunci au urmat si alte companii din domeniu, ultima fiind Netmedia. Interesant este ca, in timp ce multe firme incearca sa vanda cat mai mult pe Internet, firmele care au avut succes in comertul online ataca acum canalele clasice de desfacere. Travelplanet.pl a deschis noua magazine in centre de shopping, care genereaza 26% din cifra de vanzari a companiei. Tomasz Moroz, CEO, spune ca numarul lor va creste, iar ponderea in cifra de afaceri va ajunge la o treime din total.
Cea mai mare firma din Polonia care comercializeaza carti pe Internet, Merlin.pl, a deschis si ea doua magazine clasice. Scopul acestora a fost insa de a spori credibilitatea firmei, de a arata clientilor o compa-nie tangibila. Mirka Puczko, vicepresedintele Merlin, crede ca viitorul apartine serviciilor de nisa. Inainte de toate, este un conglomerat de utilizatori cu interese de nisa, afirma Mirka Puczko.