Occidentul riscă să rămână fără lideri. Singurul ax de stabilitate din G7 este italianca Giorgia Meloni, un intrus în elita politică și liderul unui partid cu rădăcini extremiste

Se spune că o fotografie bună face cât o mie de cuvinte. Fotografia de fa­milie a liderilor G7, gru­pul celor mai industriali­zate națiuni ale lumii, reuniți în Italia face mai mult de o mie de cuvinte, iar povestea pe care o spu­ne nu este încurajatoare. La extre­ma dreaptă a gazdei Giorgia Meloni stă belgianul Charles Michel, preșe­dintele Consiliului European.

La extrema stângă s-a așezat președinta Comisiei Europene, germana Ursula von der Leyen. Ea vrea un nou mandat la condu­cerea executivului european, iar Charles Michel face tot ce poate pentru a-i pune piedici. Cei doi, conducătorii unora dintre cele mai puternice instituții europene, sunt dușmani politici.

La dreapta imediat lângă Me­loni pozează președintele Franței Emmanuel Macron, iar la stânga președintele SUA Joe Biden. Cei doi sunt reprezentanții unor puteri economice și militare mari, dar pe care Macron le-a adus aproape de un război comercial reciproc.

Alegerile din acest an din SUA și din Franța pot aduce la putere doi politicieni cu tendințe protecționiste și mai puternice. Din grup mai fac parte cancelarul Germaniei Olaf Scholz, premierul Canadei Justin Trudeau, premierul Japoniei Fumio Kishida și premierul Marii Britanii Rishi Sunak.

Sunt șanse mari ca în afară de Meloni niciunul dintre șefii de state și de guverne prezenți la summitul din Italia al G7 să nu mai reziste mult în funcție. Pentru ordinea din Occident, un astfel de deznodământ ar fi unul nefericit pentru că schim­barea, în contextul actual, poate crea dezordine.

Giorgia Meloni, a cărei rampă de lansare spre putere este nemul­țu­mirea alegătorilor față de establish­men­tul politic și un partid cu rădă­cini neofasciste, descris ca populist, na­țio­nalist, de extremă dreapta și anti-imigrație, a rămas axul de stabi­li­tate politică din lumea industrializată.

După doi ani de guvernare, ea este încă populară acasă, acum ceva rar în peisajul politic european. Dar nici poziția ei nu este solid ancorată. Dintre toți, cele mai mari probleme le are, de departe, Macron. Ordinea politică pe care a încercat să o creeze la el acasă și în UE, cu Franța lider, este zdruncinată de înfrângerea suferită în alegerile europarlamentare în fața extremei drepte conduse de Marine Le Pen. Pentru a-i tăia acesteia impulsul electoral, Macron a convocat alegeri anticipate și a cerut partidelor franceze să se unească contra Marinei Le Pen. Stânga s-a unit pentru șanse mai multe la alegerile parlamentare programate să înceapă la sfârșitul acestei luni. Dar lidera dreptei extreme conduce detașat în sondajele de popularitate. Prin Franța circulă vorba că Macron a ajus atât de nepopular printre colegii săi încât aceștia nu vor ca fața sa să apară pe afișele electorale sau să fie asociați în vreun fel cu el de teamă că imaginea președintelui a devenit atât de toxică încât va aduce dezastru la alegeri, după cum scrie Politico. O altă problemă este că ascesiunea dreptei franceze îi sperie pe investitorii de pe piețele financiare. Aceștia se retrag și lasă datoria franceză să alunece mai adânc în zona de pericol. Planurile populiste, cu cheltuieli masive, cu reduceri de taxe și scăderea vârstei de pensionare prin care Marine Le Pen intenționează să-i ajute pe alegătorii săraci și clasa muncitoare erau ușor de ignorat când veneau dinspre opoziție. Luna viitoare, acestea s-ar putea să devină politică guvernamentală. Și cancelarul Olaf Scholz a fost umilit în Germania de naționaliștii de extremă dreapta în alegerile europarlamentare. Guvernul său este unul de coaliție și s-a apropiat foarte mult de un punct de ruptură. Dezacordurile privind îndatorarea și bugetul au ajutat la acest deznodământ. Observatorii cred că marea întrebare nu este dacă guvernul rezistă până la finalul mandatului, din care a trecut mai bine de jumătate, ci când se va destrăma. Astfel, este posibil ca Germania să se îndrepte și ea spre alegeri anticipate. Social-democrații lui Scholz s-au clasat pe locul trei la europarlamentare. În Marea Britanie, luna viitoare sunt alegeri, iar Sunak își îndreaptă Partidul Conservator spre ceea ce pare o înfrângere istorică. Opoziția laburistă are prima șansă, și a doua și a treia. Sunak pare un „mort care merge“. Joe Biden, la 81 de ani, are de dus o luptă feroce cu Donald Trump pentru a-și păstra funcția de președinte al cele mai mari puteri economice, financiare și militare mondiale. Nu sunt puține sondajele și calculele care-l dau pe Trump câștigător în alegerile din noiembrie. Diferența dintre cei doi este mică, iar Trump îi are de parte lui pe unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri din SUA. În Canada, Trudeau probabil că nu va supraviețui următoarelor alegeri, unde favoriți sunt conservatorii. Japonezul Fumio Kishida se confruntă cu cel mai slab rating de popularitate înainte de concursul pentru leadership de anul acesta. Mai rămâne Meloni, care merge din victorie în victorie. La europarlamentare a adus partidului său și mai multă putere, ceea ce înseamnă că va juca un rol mai mare în politica de la Bruxelles, unde are aliați. Premierul Ungariei Viktor Orban o admiră, mai ales că unul din obiectivele ei este oprirea imigrației dinspre Africa prin cooperare și investiții în statele africane. Însă G7 are nevoie de un lider mondial, care de obicei își trage puterea din forța economiei sale. Italia nu este o superputere economică. G7 are roluri importante pe scena globală, fiind locul unde se caută și se propun soluții în spirit occidental pentru problemele mari ale lumii. În prezent, una din acestea este războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Politico îi descrie pe participanții la summitul G7 din Italia „șase rațe neputincioase și Giorgia Meloni“.