Obilgativitatea ștampilei pentru firme, eliminată
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că ștamplia pentru firme va fi eliminată, guvernul urmând să adopte în ședința de miercuri o ordonanță în acest sens.
Premierul Victor Ponta l-a întrebat, la începutul ședinței de guvern, pe Ministrul Finanțelor dacă desființează ștampila, acesta răspunzând afirmativ. “Domnul ministru Teodorovici azi desființăm ștampila? Ziceți, jurați că așa este!”, i s-a adresat premierul.
Eugen Teodorovici a răspuns afirmativ precizând că de la momentul publicării ordonanței în Monotorul Oficial “dispare această obligație a contribuabilului în relația cu statul român de a folosi această formă învechită și istorică”.
Premierul a afirmat că România va arăta mult mai bine fără ștampile “cu cât mai multă comunicare informatizată”.
Un proiect legislativ elaborat de Ministerul Finanțelor prevede eliminarea obligativității utilizării ștampilei de către persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pentru declarațiile, cererile și alte documentele depuse de acestea la instituțiile publice, precum și pentru documentele emise între ele.
În luna mai, fostul ministru delegat pentru IMM-uri și turism Florin Jianu anunța că Finanțele au promis oamenilor de afaceri că obligativitatea ștampilei pentru firme va fi eliminată la 1 iulie, România fiind, alături de Republica Moldova, singura țară europeană care nu a implementat această măsură.