Oana Ioniță, ZF: Cât e suficient ca să trăiești, nu doar să supraviețuiești? Generația Z nu mai acceptă „merge și așa” și cere salarii de la 6.000 de lei în sus

Un sondaj publicat pe conturile de social media ale Ziarului Financiar și adresat tinerilor din Generația Z a aprins o adevărată dezbatere între generații: „Care crezi că ar fi salariul net lunar minim necesar pentru a-ți acoperi nevoile de bază — chirie, mâncare, transport, utilități?”   Răspunsurile au conturat o imagine clară, dar tensionată, a așteptărilor și realităților economice din România anului 2025. Doar 2% dintre respondenți cred că se poate trăi decent cu 2.000–3.000 lei, iar 6% consideră rezonabil un prag între 3.000 și 4.000 lei. Marea majoritate însă — 55% — spun că abia un venit între 5.000 și 6.000 lei ar acoperi nevoile de bază, în timp ce 16% au indicat alte sume, multe dintre ele depășind 7.000–8.000 lei.   Dincolo de procente, interesant este tonul comentariilor. Ele dezvăluie nu doar diferențe de percepție economică, ci și de mentalitate între generații. Cineva scrie ironic: „Să ai pretenții la un salariu decent înseamnă să și oferi ceva. De obicei multe pretenții și cam atât.” Afirmația sugerează o perspectivă des întâlnită în rândul celor formați într-o altă cultură a muncii — ideea că tinerii ar cere mai mult decât oferă. Totuși, această observație ignoră contextul economic actual: chirii de 400–600 de euro în marile orașe, scumpiri constante la alimente și facturi care cresc de la o lună la alta. A cere 5.000–6.000 lei pentru a trăi, nu pentru a te îmbogăți, nu mai pare un semn de „pretenție”, ci de realism.   Altcineva a comentat: „Aș propune un revert al întrebării: ce știu să facă tinerii pentru a-și permite un stil de viață actual?” Este o întrebare validă, dar ușor moralizatoare. Mulți tineri nu contestă nevoia de competență, ci raportul disproporționat dintre efort și recompensă. Un junior care câștigă 3.000–3.500 lei și plătește 2.000 lei doar pe chirie nu are cum „să-și permită” stilul de viață actual, din cauza dezechilibrului structural al pieței muncii.   Cei care au menționat sume precum „8.000–9.000 lei pentru o familie cu un copil” sau „10.000–15.000 lei pentru o familie cu doi copii” aduc discuția într-un registru realist, dacă ținem cont de costurile totale ale unui trai urban. Un buget de familie decent în București sau Cluj depășește deja 10.000 lei net lunar, iar asta fără „lux”. Observăm că, deși timid, și Generația Z începe să se gândească la întemeierea unei familii — semn că discuția despre salarii nu e doar despre bani, ci și despre stabilitate și viitor.   De partea cealaltă a spectrului, există și voci care minimalizează costurile vieții independente. „Un tânăr are nevoie de maxim 3.000 RON. Are o chirie și cheltuieli de 1.000 lei (de obicei stau câte 2–3–4 într-o chirie), mâncare 1.000 lei + pachete de la părinți, și de restul își face de cap.” Această perspectivă pare ancorată mai degrabă într-o realitate de acum câțiva ani. În 2025, chiria unei garsoniere în București, Iași sau Cluj depășește adesea 1.800–2.000 lei, iar costurile lunare cu mâncarea trec de 1.000 lei pentru o persoană.   În plus, presupunerea că tinerii ar trebui să primească „pachete de la părinți” contrazice însăși ideea de independență pe care Generația Z o revendică. Iar faptul că tinerii ar trebui să stea câte 2–3 într-o chirie este, în sine, o normalizare a precarității. E o soluție temporară, nu un standard de viață. În teorie, împărțirea chiriei pare logică — costurile scad, iar accesul la un apartament în orașele mari devine posibil. În practică însă, împărțirea unui spațiu mic cu alți oameni nu mai ține de alegere, ci de constrângere economică.   „E greșit să asumi că un tânăr ar trebui să depindă de părinți dacă a decis să-și ia viața în propriile mâini. 3.000 de lei nu sunt suficienți.” Această reacție arată diferența clară de mentalitate între generații — tinerii nu mai văd ajutorul părinților ca pe o soluție, ci ca pe o formă de dependență socială pe care încearcă s-o depășească (și care li se și cere a fi depășită de către generațiile anterioare). În fond, autonomia financiară e o parte esențială a maturității, iar salariul minim necesar pentru a o susține trebuie raportat la costurile reale, nu la nostalgii despre „pachetele de acasă”.   Un tânăr care lucrează în Horeca, de exemplu, va avea un alt nivel de venit și de așteptări față de unul care lucrează în IT sau marketing. Totuși, realitatea economică rămâne aceeași: 5.000–6.000 lei reprezintă astăzi pragul minim pentru o viață decentă, nu luxoasă, într-un oraș mare din România.

Oana Ioniță este Social media manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, După Afaceri Premium