Home Actualitate Oamenii de afaceri români care s-au sinu...
Actualitate

Oamenii de afaceri români care s-au sinucis în ultimii 20 de ani

Pe fondul problemelor cu justiția și a celor de ordin financiar, mai mulți oameni de afaceri din România s-au sinucis în ultimii douăzeci de ani.

Oamenii de afaceri români care s-au sinucis în ultimii 20 de ani
Oamenii de afaceri români care s-au sinucis în ultimii 20 de ani · Foto: Business Magazin

Proprietarul grupului Polisano, Ilie Vonica, a cărui firmă este implicată în dosarul rețetelor false pentru bolnavii de cancer, s-a atuncat marți de la etajul casei sale. Ilie Vonica a murit.

Constantin Șpak deținea grupul de firme Spak Groupe, un business ce părea profitabil, în domeniul producției și comercializării produselor din carne. Constantin Șpak avea doi băieți, Iulius și Traian (logodnicul Andreei Antonescu), și o fată, Dana. Se estimează că Șpak avea datorii de peste două milioane de euro la stat, fapt care l-a împins la sinucidere în 2011. La acel moment s-a vehiculat și varianta problemelor de sănătate, acesta fiind supus anul precedent unui transplant de ficat.

Mihai Erbașu s-a aruncat de la balconul vilei sale din Ilfov în iunie 2004. În primă fază, omul de afaceri a încercat să se înjunghie în inimă, iar apoi să se spânzure, pentru ca în cele din urmă să se arunce de la geam. Deși biletul de adio lăsat de Erbașu a fost distrus de soția acestuia, motivele par a fi cele legate de taxele de protecție cerute de către mafie.

Nae Nicolae, “regele imobilialelor din Ilfov” și un apropiat al latifundiarului Gigi Becali, a murit în iulie 2013 după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren pe Șoseaua Petricani. Potrivit relatărilor de la fața locului, afaceristul ar fi depășit coloana de mașini care staționa la bariere și ar fi trecut printre acestea chiar în momentul în care trenul ajungea în zonă. Omul de afaceri a avut de-a lungul timpului mai multe firme, una dintre ele fiind Real Estate Construct. În 2012, firma a avut 17 angajați și o cifră de afaceri de 962.425 lei, în timp ce datoriile firmei au fost de nu mai puțin de 6,14 milioane de lei.

Omul de afaceri Florian Anghelescu, proprietar al fabricii de țigări cu același nume, a fost găsit spânzurat, în 2006, la subsolul vilei sale din cartierul Băneasa din București. El a intrat în vizorul presei după ce Garda Financiară a descoperit că fabrica sa de țigări Anghelescu Industry făcea evaziune fiscală. După câteva controale financiare, a urmat un alt scandal de presă, soția sa Stana Anghelescu fiind acuzată că, prin prezența sa, a făcut presiuni asupra Fiscului. În acea perioadă, Anghelescu era acuzat de evaziune de peste 650.000 de euro.

Pe lista oamenilor de afaceri care și-au luat viața se mai găsesc Pavel Bogdan Pavlov, Gheorghe Brânză, Vasile Freanț, Octavian Brânzaș, Ion Sadici, George Duță sau Dorel Moțiu.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună