Oamenii care au prevestit, acum 20 de ani, cele mai mari probleme cu care se confruntă lumea astăzi. Ei spuneau că este posibil să avem: o pandemie care va ucide milioane, poluare și prețuri mari la energie

Se întâmpla în 1997. Supercomputerul Deep Blue câștiga pentru prima dată în fața campionului uman la șah Garry Kasparov. Președintele american Bill Clinton descuraja ferm clonarea umană. O criză financiară în Asia băga în sperieți lumea întreagă și undeva, într-o țară africană, zeci de oameni erau masacrați zilnic într-o rebeliune. Un an interesant, dar normal pentru o eră a optimismului.

Revista WIRED vedea atunci viitorul prin prisma acestui optimism: 20 de ani de pace mondială, prosperitate și progres, o nouă eră a politicii de consens și a avansului tehnologic. Însă în imaginea liniștitoare revista a strecurat o mică listă cu 10 lucruri care pot evolua în rău. Printre ele: creșterea tensiunilor dintre SUA și China, înghețarea procesului de integrare europeană, schimbări climatice, terorism și poluare cu efecte destabilizatoare, scumpirea dramatică a energiei și o pandemie incontrolabilă, poate un fel de gripă modernă, care va ucide milioane de oameni. Sunt lucruri foarte, foarte actuale, nu? Anul acesta, WIRED încearcă din nou să vadă în viitor.

Revista a asamblat câteva obiective de anvergură ca un cadru pentru tabloul cu ceea ce ar putea deveni realitate în deceniul următor: colonii spațiale, o megaexpansiune în secvențierea genomului uman, drăgălașe centrale nucleare liliputane. Nu sunt rodul imaginației, ci lucruri despre care se discută sau pentru care se fac deja planuri. Așadar, trebuie ținut minte că nu este niciodată prea devreme pentru a începe să-i tragi la răspundere pe cei care acum se bat cu pumnii în piept că pot realiza imposibilul, scrie WIRED. Chiar dacă aceștia sunt miliardari.

Deci, bun venit pe Baza Lunară! Când ultimul om a plecat de pe Lună în 1972, puțini ar fi putut prezice că oamenii nu se vor mai întoarce acolo timp de 50 de ani. Dar NASA spune că de data aceasta lucrurile vor fi altfel. Agenția are planuri pentru o misiune cu echipaj uman pe Lună în 2024 și de data aceasta vrea să rămână acolo. Ideea misiunii Artemis este de a pune bazele unei prezențe umane permanente pe și în jurul Lunii, care va servi apoi drept punct de plecare pentru aventura agenției occidentale către Marte.

Când Artemis a fost anunțată pentru prima dată, totul putea să pară cu ușurință incredibil: agenția vrea să folosească o rachetă care nu zburase încă, îi lipseau fondurile necesare pentru o misiune pe Lună… și lista poate continua. Dar anul acesta NASA a făcut pași mari (ca pe Lună) în direcția propusă. Agenția a selectat câteva companii pentru a construi componente pentru poarta sa lunară, o stație spațială pe orbită în jurul Lunii și a solicitat proiecte pentru un aparat care să poată  ateriza pe satelitul Pământului, un lunar lander.

Dacă NASA își realizează obiectivul de a avea în 2024 o misiune cu echipaj pe Lună, nu mai pare atât de nebunesc planul de a avea o bază lunară permanentă până în 2030. Pe cât de liniște va fi pe Lună, pe atât de agitată va fi viața pe Pământ. În octombrie 2018, ONU a avertizat că omenirea mai are 12 ani la dispoziție pentru a evita schimbări climatice catastrofale. Aceasta înseamnă că, până în 2030, va trebui reduse la jumătate emisiile globale de gaze cu efect de seră, o sarcină nu doar greu de realizat ci și deocamdată imposibilă având în vedere că emisiile continuă să crească de la an la an.  Însă avertismentul și studiile pe care se bazează acesta sunt clare: cu cât trecem mai repede la o economie mondială bazată pe energie regenerabilă, cu atât mai mult pot fi atenuate consecințele – furtuni mai puternice, creșterea nivelului mării, incendii devastatoare. Deci ce putem face? În primul rând, avem nevoie de taxe pe carbon în întreaga lume: cine emite gaze cu efect de seră plătește o taxă din care este finanțată adoptarea energiei verzi. Trebuie subvenționate masiv panourile solare și mașinile electrice. Trebuie încurajat transportul public în comun și trebuie reproiectate orașele pentru a descuraja folosirea automobilelor. Iar următorul lucru poate suna de domeniul fantasticului, dar este extrem de important: unitățile de aer condiționat au nevoie de o reproiectare fundamentală pentru a fi mai eficiente sau chiar pentru a capta dioxidul de carbon deoarece cererea pentru acestea crește în ritm cu creșterea temperaturii globale. Este important să cunoaștem mediul înconjurător și limitele lui. Este important să cunoaștem universul și legile sale, poate și să-l cucerim. Este la fel de important să ne cunoaștem pe noi, să știm cum funcționează omul. Oamenii de știință au făcut progrese mari în a descifra pachetul genetic cu care se naște ființa umană și cum funcționează genele. Dar nu știm încă totul. Următorul deceniu va aduce un boom, o creștere de peste o sută de ori, în producția mondială de date genetice umane.

Scăderea costurilor de secvențiere revoluționează testarea ADN în laboratoarele de cercetare și în practica medicală obișnuită. Proiectele de secvențiere bazate pe populație în mai mult de o duzină de țări, inclusiv SUA, sunt de așteptat să producă 60 de milioane de genomuri până în 2025. Până în 2030, China speră să adauge alte 100 de milioane din propria inițiativă de medicină de precizie. Impactul este greu de imaginat. Până în prezent, doar aproximativ un milion de oameni au avut întregul genom secvențiat. Și nu este un grup foarte divers.

Mai multe date de pe tot globul vor permite analize mai cuprinzătoare și mai detaliate ale modului în care genele modelează sănătatea și comportamentul. Seturi foarte mari de date genetice sunt ideale pentru o nouă tehnică numită randomizare mendeliană, care imită studiile clinice permițând cercetătorilor să dezlege cauzele și corelațiile. Probele mai mari vor face posibilă prognoza chiar și a trăsăturilor complexe – cum ar fi înălțimea sau susceptibilitatea la boli de inimă – din ADN.

O lume atât de saturată de date genetice va veni cu propriile riscuri. Apariția statelor cu supraveghere genetică și sfârșitul confidențialității genetice se profilează la orizont. Progresele tehnice în criptarea genomurilor pot ajuta la ameliorarea unora dintre aceste amenințări. Va fi nevoie de legi noi care să mențină în echilibru riscurile și beneficiile a atât de multor cunoștințe genetice… Va fi nevoie și de energie. Supercomputerele au nevoie de multă energie, la fel și industria și populația, dacă se vrea diminuarea sărăciei și îngroșarea păturii de mijloc.

Până în 2030, centrala Vogtle din Georgia, singura centrală nucleară aflată în construcție în prezent în SUA, va funcționa deja de câțiva ani. Probabil că va fi singura centrală nucleară de mare anvergură a deceniului care va intra în funcțiune, dar asta nu înseamnă că Statele Unite abandonează energia de fisiune (obținută prin spargerea atomului). În schimb, așteptați-vă să vedeți apărând mici reactoare nucleare. La doar o fracțiune din dimensiunea unui reactor nuclear tipic, aceste unități avansate pot fi produse în serie și transportate cu ușurință oriunde, indiferent cât de îndepărtat este locul. Primele reactoare mici, dezvoltate de o companie numită NuScale Power, ar trebui să înceapă să divizeze atomii la Idaho National Laboratories în 2026.

Departamentul de Energie lucrează, de asemenea, pentru a obține reactoare și mai mici, cunoscute sub numele de microreactoare, care vor începe să producă electroni într-o instalație federală până în 2027. Astfel începe cursa reactoarelor modulare, mici, iar SUA pare să aibă cel mai bun start. Energia nucleară are o reputație proastă în unele cercuri ecologiste americane, dar nu numai, și nu este greu de înțeles de ce. Accidentul de la centrala Three Mile Island și dezbaterile de zeci de ani cu privire la stocarea deșeurilor nucleare la Yucca Mountain i-au făcut pe oameni să nu privească cu ochi buni viitorul acestei surse de energie fără carbon, dar ONU și mulți experți spun că energia de fisiune va fi cheia în lupta cu încălzirea climei.

Lumea trebuie să-și reducă la jumătate emisiile de carbon până în 2030, iar adoptarea noii generații de reactoare nucleare poate fi esențială pentru ca acest lucru să se întâmple. Dar poate, cine știe, până atunci tehnologia va permite și construirea de reactoare nucleare de fuziune, care produc energie nu prin spargerea atomului, ci prin contopirea atomilor. Energia astfel obținută nu produce deșeuri radioactive sau radiații. Experimentele progresează. Dacă cei mai mulți muncesc pentru o viață mai simplă aici, jos, alții visează la o viață mai grea sus, printre stele. Viața pe Marte este unul dintre cele mai obsedante vise ale lui Elon Musk și acest deceniu ar trebui să fie cel în care miliardarul va aduce viața pe planeta roșie. Inițial, el a vrut să expedieze câteva plante într-o seră, dar pe măsură ce compania sa SpaceX a ajuns să domine noua industrie spațială, ambițiile lui Musk au crescut și ele pentru a include o colonie de oameni în toată regula pe Marte. În 2019 a arătat lumii, în premieră, nava spațială care ar putea face ca acest lucru să se întâmple.

Cronologia lui Musk pe Marte este, previzibil, alunecoasă. În 2017, el a prezis că SpaceX va trimite o misiune cu transport cargo pe Marte până în 2022. În anul următor, el a spus că prima misiune cu echipaj pe Marte va avea loc în șapte până la zece ani, dar nu mai târziu de 2028. Musk este renumit pentru că subestimează grosolan timpul necesar pentru a-și îndeplini obiectivele ambițioase, așa că nu vă reprogramați viața doar pentru a visa alături de Musk. Totuși, tendința la el este de a-și respecta promisiunile – într-un târziu. Cu milionarii în spațiu ne-am lămurit. Toată lumea îi vrea pe toți acolo. Cât de bogat poți fi pe Marte? Dar cât de sărac poți fi pe Pământ? În zece ani, mai puțin ca acum. Predicțiile pentru viitor au adesea o tentă științifico-fantastică: mașini zburătoare, chiar costume de zbor autonome, hibrizi cu creier organic și electronic. Națiunile Unite ar trebui să rămână în mod normal cu picioarele pe pământ, dar unele dintre obiectivele sale de dezvoltare durabilă pentru 2030 sună aproape la fel de fantastice. În doar 10 ani, ONU intenționează să elimine sărăcia „în toate formele sale, peste tot”.

ONU a declarat deja 17 octombrie Ziua internațională de eradicare a sărăciei. Dar pentru scoaterea din sărăcie ai celor care supraviețuiesc cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi va fi nevoie de puțin mai mult. Vestea bună este că sărăcia lucie globală a scăzut semnificativ: Banca Mondială raportează că astăzi sunt cu 1,1 miliarde mai puțini oameni care trăiesc în sărăcie extremă decât în 1990. Organizația a colaborat cu diferite țări pentru a îmbunătăți educația, egalitatea de gen, securitatea alimentară, serviciile sociale și altele. Dar câștigurile sunt distribuite inegal, iar schimbările climatice amenință acum să anuleze o mare parte din progres, împingând milioane de oameni înapoi în sărăcie și creând un „apartheid climatic”. Acest lucru se întâmplă deja în America Centrală și Africa, unde seceta a făcut ca milioane de oameni să-și părăsească gospodăriile. Perspectiva de a pune capăt sărăciei pare, ei bine, mai săracă.

Dar, să recunoaștem, nimeni nu poate vedea în viitor. Ediția din 1900 a Ladies’ Home Journal a prezis că, în decursul secolului, tuburile pneumatice vor livra pachete către case, iar literele C, X și Q vor ieși din alfabet. Cu toate acestea, revista a prezis și telefonul mobil și fotografia color. Nimeni nu știe ce inovații tehnologice mai apar și ce impact vor avea acestea asupra vieții și comportamentului omului. Investitorul Peter Thiel (PayPal) remarca în 2013, și a devenit faimos pentru asta, că „am vrut mașini zburătoare. În schimb, am primit 140 de caractere”. El făcea referire la limita de caractere a unui mesaj-tweet pe Twitter (tot ceva care zboară), o rețea de socializare și comunicare care a devenit tribuna sau trambulina de lansare a politicienilor. Apoi, nimeni nu știe ce evenimente traumatice vor mai marca omenirea, grăbind sau încetinind inovația. În prezent, tendința este de încetinire.

În sfera economică și politică, cei care vor să facă predicții urmăresc o forță colosală, demografia. Aceasta poate dicta consumul, productivitatea, povara cheltuielilor, presiunea de a pune stăpânire pe resurse, chiar și războaie. Ca un bonus de final, trendurile demografice arată că în 20 de ani China va deveni o economie mai mare decât SUA, dar nu și mai bogată (per capita).