O victorie americană în Balcani
Serbia este o țară mică, dar importantă pentru pacea și economia Balcanilor și, prin urmare, pentru liniștea Uniunii Europene. Președintele sârb Aleksandar Vucic, fost ministru de informații al dictatorului iugoslav Slobodan Miloșevici, se laudă cu prietenia lui Putin, conducătorul Rusiei, și cu o colaborare din ce în ce mai profundă a țării sale cu China lui Xi Jinping, toate aceste lucruri făcâ…
De ce a intervenit America în disputa dintre Serbia și Kosovo, căreia UE nu i-a găsit soluție în cele mai bine de două decenii care au trecut de la sângerosul război dintre Iugoslavia (Serbia și Muntenegru) și Kosovo, și ce pierde Serbia explică în revista The Diplomat Vuk Vuksanovic, cercetător în relații internaționale la London School of Economics and Political Science.
Pe 4 septembrie, președintele sârb Aleksandar Vucic și primul ministru kosovar Avdullah Hoti au semnat fiecare, în prezența președintelui american Donald Trump, câte un acord de normalizare a relațiilor economice dintre statele lor. În vremuri normale, nimeni nu s-ar fi așteptat să fie menționată acolo și China, darămite ca superputerea economică și comercială asiatică să fie afectată de angajamente privind o dispută balcanică. Însă vorbim aici de Donald Trump, un personaj care a resetat sau distrus tot ce înseamnă ordine globală și care acum caută să fie reales la conducerea celui mai puternic stat al lumii.
China nu a fost menționată în acorduri prin nume și nici nu a trebuit să fie. Una dintre prevederile acordurilor (identice cu excepția unor relații cu Israelul) semnate spune că: „Ambele părți vor interzice utilizarea în rețelele lor de telecomunicații a echipamentelor 5G furnizate de producători în care nu se poate avea încredere. În cazul în care un astfel de acord este deja prezent, ambele părți se angajează la îndepărtarea lui și la alte eforturi de mediere în timp util”. „Producătorii în care nu se poate avea încredere” nu au fost nominalizați. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că fraza se referea la gigantul tehnologic chinez Huawei și că vizează Serbia, care are un parteneriat cu Huawei. În consecință, soarta colosului digital chinez în Serbia este incertă, iar Trump a făcut ca aceasta să depindă de politica SUA față de Belgrad.
În ultimul deceniu, prezența chineză în Balcani a crescut treptat, iar parteneriatul cu Serbia a fost piatra de temelie. Acest parteneriat a implicat și domeniul tehnologic. Huawei și-a stabilit o prezență puternică în Serbia, oferind Belgradului un loc special în ceea ce este cunoscut ca „Drumul Digital al Mătăsii”. Fundația acestui parteneriat a fost stabilită în 2009, când Serbia și China au semnat un Acord de cooperare economică și tehnică în domeniul infrastructurii.
Mai recent, ministerul de interne sârb a ales Huawei ca partener pentru proiectul „Oraș sigur”, unde 1.000 de camere de supraveghere fabricate de Huawei, echipate cu software avansat de recunoaștere a feței și a plăcuțelor de înmatriculare, vor fi instalate în Belgrad. Locațiile majorității acestor camere nu sunt dezvăluite. Ministerul sârb de interne a furnizat publicului o listă cu locuri din Belgrad unde sunt amplasate camere de supraveghere, dar Huawei nu este menționat. În implementarea proiectului Safe City, ministerul de interne se va baza și pe eLTE, un sistem avansat de bandă largă wireless furnizat tot de Huawei.
În 2018, ministerul sârb al finanțelor a semnat un acord cu compania chineză privind furnizarea de sisteme de supraveghere a traficului Huawei, inclusiv pentru proiecte de infrastructură realizate cu ajutor chinez. Huawei este, de asemenea, partenerul Serbiei la proiectul „Orașul inteligent” planificat pentru orașele Belgrad, Novi Sad și cel selectat pentru proiectul pilot, Niš. În martie 2020, Huawei a ajutat un alt oraș sârbesc, Kragujevac, să lanseze City Data Center. Există, de asemenea, planuri ca Huawei să construiască în Kragujevac un centru de date regional pentru Europa de Sud și Sud-Est, făcând din acest oraș al treilea centru de date regional al Huawei în Europa, după cele din Olanda și Germania.
Operatorul de telecomunicații de stat sârb Telekom Srbija are un proiect de 150 de milioane de euro privind dezvoltarea cu ajutorul Huawei a rețelei de internet în bandă largă de mare viteză, care ar putea fi o trambulină pentru viitoarea infrastructură 5G din Serbia. Pe lângă compania de stat, o companie privată de telecomunicații, Telenor Serbia, deținută anterior de norvegieni și acum de un grup din Cehia, are și ea un parteneriat cu Huawei. Având în vedere cele de mai sus, nu este surprinzător faptul că Nenad Popovic, ministrul sârb pentru dezvoltare tehnologică, a spus în mai 2020 că „Huawei a venit în Serbia pentru a sta mult timp”.
Acum, această listă elaborată de proiecte de cooperare este în pericol, întrucât președintele Donald Trump și Statele Unite au Huawei și China în colimator. În mai 2019, Trump a impus sancțiuni împotriva Huawei, interzicând companiilor americane să vândă tehnologie companiei chineze și punând Huawei în centrul a ceea ce este denumit de obicei un război tehnologic între SUA și China. Unele vânzări de tehnologie au fost exceptate, temporat, iar acum Trump face din nou presiuni. După ce Marea Britanie, principalul aliat european al Statelor Unite, a interzis accesul pentru Huawei la rețeaua sa 5G, Trump presează alți aliați europeni să facă același lucru. Polonia este un exemplu elocvent.

În august 2020, administrația Trump a hotărât că producătorii de oriunde nu pot utiliza tehnologie și software SUA pentru producția de semiconductori Huawei.
În condițiile în care în prezent, cu pandemia devastând piața muncii și sistemul medical din SUA, șansele lui Trump de a fi reales sunt reduse, președintele vede pedepsirea Chinei pentru răspândirea bolii ca parte a strategiei sale electorale, iar Huawei este, de asemenea, pe lista celor luați la țintă. Însă strategia nu este ceva greu de vândut din punct de vedere politic. Potrivit sondajelor Centrului de Cercetare Pew, 73% dintre adulții americani au o părere nefavorabilă despre China, iar contrarea acestei țări (și în special a Huawei) este una dintre chestiunile rare asupra căreia republicanii lui Trump și democrații din opoziție au căzut de acord.
Astfel, a fost doar o problemă de timp până când legăturile Serbiei cu China au pus statul din Balcani pe radarul Statelor Unite. Reintrarea Americii cu Trump la cârmă în disputa privind Kosovo a fost motivată de dorința președintelui de a obține o victorie de politică externă pentru campania sa de realegere. Cu toate acestea, rezolvarea a ceea ce este pentru majoritatea americanilor o dispută balcanică obscură nu este suficientă în lumea dominată acum de COVID-19. Așadar, medierea lui Trump în disputa pentru Kosovo este legată direct de politica sa față de China.
Acum, Belgradul este prins între Washington și Beijing (Rusia fiind aliatul tradițional și istoric). Pentru Serbia și Vucic, Trump ar putea fi cel mai bun pariu pentru a obține o soluție mai puțin dureroasă la disputa pentru Kosovo. Într-adevăr, după întâlnirea de la Casa Albă, Vucic a declarat publicului sârb că Serbia a reușit în cele din urmă să deschidă ușa de intrare în Casa Albă. Cu toate acestea, pentru Serbia nu va fi ușor sau ieftin să renunțe la parteneriatul său cu Huawei. O decizie de eliminare a Huawei din sistemul său de telecomunicații ar costa spre exemplu Marea Britanie echivalentul a aproape 2,2 miliarde de euro. Nu există calcule similare cu privire la cât ar costa-o pe Serbia să-și întrerupă cooperarea cu Huawei. Chiar și fără stațiile 5G, scoaterea din sisteme a tehnologiei Huawei va fi, fără îndoială, costisitoare.
Serbia nu are opțiuni care s-o liniștească. La o săptămână după întâlnirea de la Casa Albă, Vucic a avut o ședință cu ambasadorul Chinei în Serbia Chen Bo, unde președintele a explicat că acordul semnat la Washington nu va avea impact asupra parteneriatului Serbiei cu China, inclusiv în domeniul telecomunicațiilor. Trei zile mai târziu, Chen, alături de premierul sârb Ana Brnabic, a deschis Centrul de Inovații și Dezvoltare Huawei. Cu acea ocazie, Brnabic a spus: „Nici Serbia nu este interesată de tehnologii nesigure; dimpotrivă, este în interesul licitației pentru dezvoltarea rețelei 5G ca aceasta să fie deschisă și transparentă, respectând în același timp standardele internaționale, care includ acordul de la Washington.” Deocamdată, Serbia va continua să fie evazivă cu privire la Huawei, deoarece niciunul dintre proiectele de colaborare actuale nu se referă la construcția infrastructurii 5G. Dar această amânare este doar temporară. Licitația publică pentru spectrul 5G din Serbia va avea loc în primul trimestru al anului 2021. Mai mult, deși data formală nu a fost încă stabilită, președintele chinez Xi Jinping a fost de acord să viziteze Serbia în aprilie. Între timp, este de așteptat ca economia sârbă să se confrunte cu o contracție puternică ca urmare a pandemiei de COVID-19. Consiliul fiscal sârb prezice o scădere de -6,5% a PIB-ului, precum și pierderi de locuri de muncă, iar același organism consideră că Serbia va trebui să ceară împrumuturi internaționale de 6,5 miliarde de euro. Serbia dă deja impresia că nu s-ar simți confortabil cu împrumuturi și ajutor de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional din cauza criteriilor lor de lichiditate și transparență. China, cu modul său mai secretos de a acționa, ar putea fi mai atrăgătoare. Cu toate acestea, ce se întâmplă dacă potențialul împrumut de salvare din China este negociat în timpul vizitei lui Xi în Serbia și Beijing condiționează împrumutul de construirea rețelei 5G a Serbiei de către Huawei? Serbia și Vucic ar fi într-adevăr între ciocan și nicovală.

Documentul semnat la Casa Albă nu este angajant din punct de vedere juridic. Totuși, Vucic știe greutatea politică și strategică a semnării unui document în Biroul Oval de-a dreapta președintele SUA. Statele Unite vor fi, fără îndoială, în mintea lui Vucic în timp ce vorbește despre proiectele 5G cu Xi, indiferent dacă Trump va fi sau nu la Casa Albă în 2021. Singurul lucru pe care Belgradul nu și-l poate permite în niciun caz este perspectiva sancțiunilor financiare impuse de SUA. Acest lucru a devenit evident în decembrie 2019, când Serbia a oprit achizițiile de echipamente militare rusești pentru a evita sancțiunile SUA. Deocamdată, Serbia caută timp, dar dacă Washingtonul decide să lovească în Huawei cu sancțiuni economice, parteneriatul tehnologic al Belgradului cu Huawei este mort, la fel și ruta balcanică a „Drumului digital al mătăsii”.