O vară mai scumpă și cu mai multe restricții îi așteaptă pe turiștii din întreaga lume
Din Barcelona până în Bali, taxe majorate și noi reguli iau în vizor supraturismul și comportamentele turbulente. Unii localnici sunt îngrijorați că schimbările vor pune pe fugă turiștii, scrie The New York Times.
Din Barcelona până în Bali, taxe majorate și noi reguli iau în vizor supraturismul și comportamentele turbulente. Unii localnici sunt îngrijorați că schimbările vor pune pe fugă turiștii, scrie The New York Times.
O nouă taxă în Bali, taxe mai mari la hotelurile din Amsterdam și Paris, reguli mai stricte privitoare la consumul de băuturi alcoolice în public în Milano și Mallorca, prețuri de groază la Lacul Balaton, festivaluri mai scumpe în Ungaria, inflație record în Turcia, restricții privitoare la consumul de apă în insulele grecești sunt doar unele din aspectele care ar putea provoca dureri de cap turiștilor în această vară.
Liderii din multe destinații turistice majore au adoptat măsuri pentru a îmblânzi mulțimile de turiști, sau cel puțin a câștiga mai mult de pe urma lor.
În unele locuri, propunerile pentru taxe noi sau noi reguli pentru vizitatori au atras opoziție din partea locuitorilor, care se tem că turiștii necesari pentru impulsionarea economiilor locale vor sta deoparte.
Însă destinațiile au nevoie să găsească metode de a contracara ceea ce Megan Epler Wood, managing director al Sustainable Tourism Asset Management Program de la Cornell University, numește „povara invizibilă“ a turismului.
Din februarie, vizitatorii insulei indoneziene Bali sunt nevoiți să plătească o taxă de 150.000 de rupii, sau aproximativ 9,40 $ pe vizită, veniturile obținute urmând să fie folosite pentru susținerea prezervării activelor culturale și naturale ale insulei.
Începând cu 1 august, majoritatea turiștilor străini care vizitează Insulele Galapagos, trebuie să plătească o taxă de intrare de 200 $, dublul celei actuale, banii fiind folosiți pentru susținerea conserveării, îmbunătățirea infrastrutcurii.
În aprilie, Veneția a introdus o taxă de 5 euro pentru turiștii care vizitează în zilele de vârf. În Hawaii, posibilitatea introducerii unei noi taxe turistice a atras opoziția localnicilor.
Cu turismul în revenire la niveluri prepandemice, mai multe destinații au crescut sau ajustat taxele hoteliere pentru a atrage venituri mai mari. Grecia încearcă să se întărească în fața dezastrelor climatice, iar guvernul țării vrea ca turiștii să ajute. Taxa de „reziliență în fața crizei climatice“ va fi mai mare în perioada martie-octombrie. În ceea ce privește Grecia, turiștii s-ar putea confrunta și cu restricții privitoare la consumul de apă pe fondul secetei.
Și în Amsterdam și Barcelona taxele hoteliere au crescut în acest an. Înaintea Jocurilor Olimpice din vară, legislatorii din regiunea Île-de-France au impus o nouă taxă, pe lângă taxa hotelieră normală.
Inflația este de asemenea o problemă. Cei care vor să mănânce langoși ungurești la Lacul Balaton în acest an se vor confrunta cu prețuri foarte mari. Cei care vizitează „litoralul maghiar“ ar trebui să se aștepte la prețuri cu 10% mai mari față de anul trecut, potrivit Daily News Hungary. Lacul Velența este o alternativă grozavă la Lacul Balaton, dar în acest an și prețurile de aici vor fi mari.
Și unele festivaluri din Ungaria vin cu prețuri mai mari. La Muveszetek Volgye, prețurile s-au dublat în acest an.
În Turcia, inflația a trecut de 75% în luna mai, urcând de la 69,8% în aprilie.
În alte destinații turistice, focusul este pe descurajarea comportamentului care poluează mediul local sau afectează calitatea vieții locuitorilor.
În anumite zone din Mallorca și Ibiza, de exemplu, guvernul a impus o interdicție pe comercializarea și consumul de alcool târziu noapte pe străzi.