Home Actualitate O treime din fondurile UE primite de Rom...
Actualitate

O treime din fondurile UE primite de România merg la subvențiile agricole. Nu este o lipsă de decență să vrei și mai mult când primești felia de plăcintă cea mai mare?

“— Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș! Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind…

O treime din fondurile UE primite de România merg la subvențiile agricole. Nu este o lipsă de decență să vrei și mai mult când primești felia de plăcintă cea mai mare?
O treime din fondurile UE primite de România merg la subvențiile agricole. Nu este o lipsă de decență să vrei și mai mult când primești felia de plăcintă cea mai mare? · Foto: Business Magazin

 “— Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș!

Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărându-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj.”

Așa începe romanul lui Liviu Rebreanu, “Răscoala” (1932)

Doar că ce vedem azi, e la ani lumină de 1907. Vedem tractoare care blochează  șoselele, tractoare de 100.000 de euro bucata, și tractoriști care sunt mai bine îmbrăcați decât profesorii din universități. Tractoare cumpărate cu bani de la UE. Protestatarii nu sunt țăranii lui Rebreanu, sunt oameni cu afaceri bune, care cultivă sute de hectare și chiar mii și câștigă foarte bine din asta. Bravo lor! Că acum nefericirea s-a coborât peste toți pe pământ, iar crizele se suprapun, câștigul nu mai este cel de acum zece ani, de vină este guvernul. Într-un anume fel, da. Când guvernele precedente au micșorat taxele, nimeni nu a protestat, că nu-i prost. Când TVA a scăzut puternic, când impozitul pe venit s-a dus la 10% (dincolo de amețeala trecerii impozitelor de la angajator la angajat) nimeni în afară de câțiva mai cu mintea la cap nu a zis: bai, nebunilor, opriți-vă! Că va veni vremea să le creșteți din nou și atunci să vedeți scandal! Uite că vremea casandrelor a venit. Acum domnul Ciolacu trebuie să ispășească pentru prostiile pe care chiar partidul domniei-sale le-a făcut. E greu de spus cum va ieși din asta.

Dar, dacă ne întoarcem la fermieri și-i lăsăm la o parte pe profesori, pe medici, pe cei din administrație care-și ascut cuțitele în spatele ușilor cancelariilor sau ale birourilor, atunci putem judeca așa. Sectorul agricol, ca peste tot în Europa și în America, este cel mai subvenționat din toată economia României. Tractoarele pe care le vedeți pe șosele sunt cumpărate din banii UE, nu sunt din truda țăranilor lui Rebreanu.

În exercițiile financiare 2007 – 2013 și 2014 – 2020  România a primit de la UE 83 de miliarde de euro din care 22 de miliarde de euro au mers spre subvențiile agricole, adică 26,5% din toată suma. Având în vedere că România contribuie la bugetul UE cu 1,2% din PIB, se poate rezuma simplu că, pe puțin 35% din banii UE intrați în România, se duc pe subvenii agricole. Pentru exercițiul financiar 2021 – 2027, România ar urma să primească 51,2 miliarde de euro de la UE, din care 14 miliarde de euro sunt destinați subveniilor agricole, adică spre 28% din suma totală primită de România. Între 2007 (anul aderării la UE) și 2027, agricultura a primit sau va urma să primească de la UE, doar ca subvenții, 36 de miliarde de euro. Dar cum România va da înapoi UE drept contribuție, 1,2% din PIB, iar fermierii nu dau nimic înapoi, procentul subvenționării agriculturii va crește la 35-40%.

Este multă nemulțumire, nu doar în România, ci peste tot în lumea democrațiilor. În cealtă parte a lumii care nu știe ce-i asta și cu ce se mănâncă, este multă liniște. Dar nu este corect ca, dacă tu vezi tractoare în centru Berlinului, e musai să ieși și tu cu tractorul prin Piața Universității din București. Nimeni nu a mârâit când s-au redust taxele. Acum toată lumea latră când, cumva, se revine la normal. N-ai cum să crești dintr-o varză și un morcov și iepuri și fluturi și rațe. Când veniturile fiscale sunt la 27% din PIB, n-ai cum să majorezi salariile profesorilor, ale medicilor, să subvenționezi motorina tractoriștilor. Dar acum protesteaza latifundiarii. Îi așteptăm și pe cei câteva milioane care au câte un singur hectar, cu caruța, cu șarete, fiecare cu ce are. Dl. Ciolacu îi va aștepta pe treptele de la Victoria și va declara bâlciul deschis.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună