O scurtă istorie a falsificatorilor de bani

PF 47 este indicativul dosarului polițienesc care îl privește pe fierarul Daniel Pavlicek. Acesta aîncercat să falsifice moneda de cinci mărci aflată în circulație. Încercarea nu a reușit pentru că Pavlicek a omis să magnetizeze monedele. În același timp polițiștii au făcut public faptul că moneda falsă nu scotea același sunet ca aceea originală. Aruncate pe o suprafață tare, falsul suna “cling-a-ling”, iar originalul numai “cling”….

Monedele antice au început să fie colecționate în urmă cu 600 de ani, dar numărul de monede s-a dovedit insuficient pentru numărul mare de doritori. Intră în scenă Antonio Cavino, un apropiat al lui Benvenuto Cellini, locutor al cetății Padova și creator de false monede antice. Produsele sale au devenit astăzi mai căutate decât originalele pe care le imită și se comercializează la prețuri mai mari. De fapt monedele lui Cavino sunt recunoscute drept opere de artă renascentiste și apreciate pentru încărcătura lor istorică. Falsurile nu sunt de fapt falsuri, ci mai degrabă produse ale imaginației lui Cavino, pentru că acesta a schimbat și metalele și inscripțiile față de originale. Una din “victimele” lui Cavino este Goethe, colecționar a peste 4.000 de monede.

Hubert Goltzius (1526 – 1583) a fost un alt “artist” cu resurse. Olandezul, gravor, pictor, tipograf și numismat, spunea că a studiat 950 de colecții de monede și a scris o carte despre banii Imperiului Roman. Dar ilustrațiile prezentate în lucrarea sa nu corespundeau în întregime cu originalele, erorile fiind descoperite abia 200 de ani mai târziu.

Karl Wilhem Becker (1772 – 1830) a fost unul din cei mai celevri falsificatori din secolul XIX, talentul său fiind recunoscut de cunoscători. A realizat peste 300 de copii de monede antice, care în prezent sunt identificate ca atare. Nu s-a îmbogățit, pentru că s-a folosit de intermediari care și-au tras partea leului. Un amănunt: creațiile lui Becker erau îmbătrânite artificial, în balegă.