O scurtă istorie a Brexitului, de 2.000 de ani

Actualul Brexit a șocat Europa. A pornit de la un pariu nesăbuit și era să sfârșească în dezastru. Însă ce vedem acum este istoria repetându-se. Brexituri au mai fost și probabil că vor mai fi. Ce urmează este o istorie redată de BBC a eternului du-te-vino al britanicilor cu Europa.

55 î.Hr.- 409 d.HR
Transformarea în  Europeni

Oferta generalului roman Iulius Caesar ca Marea Britanie să adere la Europa ca parte a Republicii Romane este respinsă patriotic. Însă perfidele elite britanice au prins gustul stilului de viață internațional al Romei și, în curând, vor merge acolo pentru a preda un procent mic din PIB-ul tribal ca ofrandă Capitolului. Până în anul 43, elita populației insulelor britanice înțelege vehiculele financiare moderne cunoscute sub numele de monede și triburile lor ajung să fie considerate ca meritând să fie anexate de superstatul european al împăratului Claudius. Boudica, regina războinică a celților (deși probabil că ea este un personaj fictiv) încearcă să preia controlul, dar carul ei își pierde roțile, iar în următorii 350 de ani britanicii sunt conduși de o elită continentală foarte nervoasă și iubitoare de togă și de colaboratorii lor.

409-443
Brexit # 1

Legiunile ies din Britannia pentru a se lupta între ele acolo unde contează. Obosiți de impozitare fără apărare, britanicii strigă libertate și o apucă pe drumul lor. Însă nu sunt în măsură să obțină acorduri comerciale bilaterale acceptabile reciproce cu picții și scoții, care insistă asupra dreptului lor de a ataca de pe plute. Așadar, britanicii îi roagă pe romani să-i lase să li se alăture din nou. Romanii sunt însă prea ocupați în încercarea de a-i forța pe nou-veniții unguri să respecte normele de comportament europene, așa că britanicii disperați apelează la triburi germane obscure cunoscute sub numele de englezi, care au consemnat abordarea astfel: Anul Domnului 443. „Anul acesta britanicii au trimis cuvânt la Roma și au cerut ajutor contra picților, dar nu au primit nimic pentru că romanii luptau cu Attila, regele hunilor, apoi au trimis cuvânt anglilor și au cerut la fel de la nobilii anglilor” – Cronica Anglo-Saxonă.

Englezii sunt de acord să lupte în schimbul drepturilor de ședere în sud-est. Dar nu durează mult și apelează la supușii lor, îi iau cu asalt pe britanici și își impun propria cultură

793-1042
AELS-ul (Asociația Europeană a  Liberului Schimb) de tip scandinav

Până în 790, noua Anglie ajunge să fie strâns aliniată cu Europa lui Carol cel Mare. Apoi, scandinavii iubitori de libertate iau cu asalt nordul și estul și, în cele din urmă, îi permit lui Cnut să facă Anglia parte a imperiului său danez. Trei regi danezi sunt urmați de Edward Mărturisitorul (pe jumătate normand) și Harold Godwinson (un lider războinc din Wessex pe jumătate danez, urât de toată lumea de la nord de Tamisa). Este greu de înțeles ce înseamnă suveranitatea engleză.

1066
Reuniunea cu Europa

William Cuceritorul creează o nouă piață unică cu nordul Franței. A fi englez înseamnă acum să îngrijești porci, oi și vaci astfel încât elita vorbitoare de limbă franceză să poată sărbători cu carne de porc, carne de oaie și carne de vită. În următorii 900 de ani, a fi englez monoglot nu mai era chiar “comme il faut”.

1533
Brexit # 2

Henric al VIII-lea vrea foarte, foarte tare un divorț; o viitoare elită vrea să perturbe biserica catolică. Aceasta folosește tehnologia de social-media germană de ultimă oră – tiparul – pentru a inventa știri false: dacă Anglia se rupe de biserica de la Roma, va exista un câștig financiar pentru toată lumea și un impuls pentru spitale. “Atunci aceste mari cotizații trimise la Roma vor înceta … Atunci vom avea destul și chiar mai mult decât ne va îndestula, adică cel mai bun spital care a fost întemeiat vreodată pentru noi.” – Rugă pentru cerșetori (1528/9)

1689
Înapoi în Europa

Brexit #2 aruncă insulele britanice în războaie feroce. În cele din urmă, englezii disperați îi invită pe olandezi să invadeze și să rezolve lucrurile. Așadar, Anglia primește un rege olandez care abia poate vorbi engleza, apoi încetează să mai existe în 1707 când ceva nou numit Marea Britanie primește un rege german care abia poate vorbi engleză. Dar este în regulă, deoarece ambii regi, la fel ca întreaga elită engleză, pot vorbi franceza.

1815
Brexit #3

La Waterloo, noul Regat Unit trimite în luptă 28.000 de oameni, mai mult de jumătate dintre ei irlandezi sau scoțieni, și îl învinge pe Napoleon datorită altor 90.000 de soldați europeni. Dar a fi european este o muncă grea, așa că britanicii ies din nou. Strategia lor de ieșire este strălucitoare: oferă Renania, o regiune industrială bogată, Prusiei militariste – pecetluind astfel soarta danezilor, polonezilor, austriecilor, francezilor și cam a tuturor pentru următorii 130 de ani.

1880
Brexit # 4

Sub premierul conservator Benjamin Disraeli, Marea Britanie face jocul în Europa, devenind arbitrul continentului. Însă primul mare populist, liberalul William Ewart Gladstone, se retrage din intrigile inutile din Europa. De 20 de ani, toată lumea știe că va veni o confruntare Franța și Rusia / Austria și Germania, dar englezii insistă că nu au nici o miză în joc. Când este prea târziu pentru a putea fi oprit potopul, Marea Britanie sare în cele din urmă în ajutorul Franței și al dictaturii cumplite care este Rusia țaristă.

1914 – 1975
Două războaie mondiale și un act rațional

După victoria obținută cu costuri îngrozitoare, britanicii se prefac din nou că sunt non-europeni, până când trebuie să se alăture din nou Franței și dictaturii cumplite care este Rusia stalinistă pentru a face același lucru din nou 20 de ani mai târziu. Însă ei nu pot face diferența dintre „am rezistat curajos până când jucătorii mai mari au schimbat mersul jocului” (adevărat) și „am câștigat al Doilea Război Mondial” (fals), chiar dacă americanii conduc acum în mod clar lumea, iar britanicii în mod clar nu mai au un imperiu. Înfruntând cu îndrăzneală această amăgire națională, premierul conservator Edward Heath, susținut de Margaret Thatcher, îi bate pe laburiști și pe conservatorii tradiționaliști powelliți și îi aduce din nou pe britanici în Europa. În 1975, o mare parte din britanici sunt de acord să rămână acolo.

2021
Britanicii singuri cu ei înșiși

Thatcher, Doamna de Fier, este alungată de propriul său partid pentru că s-a transformat într-un libertarian american. Armata ei de urmași, „ca o sectă marxistă dementă” (Douglas Hurd, conservator), declanșează războiul cultural împotriva Europei, deoarece ei urăsc concediul de maternitate. John Major, cu caracterul său ferm, îi alungă pe „nemernici” (cuvintele sale), însă David Cameron (foto), omul fără coloană vertebrală, îi lasă pe „demenții crizați” (cuvintele sale) să aibă referendumul pentru Brexit – 2016. Sprijinit de baronii din presă fugiți în străinătate pentru a nu plăti taxe, de proștii troțchiști și de încrederea emoționantă a proeuropenilor în sănătatea mintală colectivă, Partidul Național Englez condus de comedia populară personificată de Boris „Merrie Monarch” Johnson câștigă la limită, apoi susține că această remiză 1-1 (1975 vs. 2016) reprezintă voința eternă a poporului englez, așa că restul, proeuropenii, sunt trădători.