Home Actualitate „O schemă pentru rafturi goale și îmbogă...
Actualitate

„O schemă pentru rafturi goale și îmbogățirea unora?“ Guvernul interimar al Bulgariei închide „Magazinul Poporului“, compania de stat creată pentru a comercializa produse ieftine, mai ales locale

Ministrul interimar al agriculturii din Bulgaria Ivan Hristanov a anunțat că cere închiderea „Magazinului Poporului“, catalogând rezultatele financiare ale acestuia drept tragice și comentând că nu este treaba statului să gestioneze o întreprindere comercială, relatează Sofia Globe. Proiectul „Magazinul Poporului“…

Ministrul interimar al agriculturii din Bulgaria Ivan Hristanov a anunțat că cere închiderea „Magazinului Poporului“, catalogând rezultatele financiare ale acestuia drept tragice și comentând că nu este treaba statului să gestioneze o întreprindere comercială, relatează Sofia Globe. Proiectul „Magazinul Poporului“ a fost aprobat de guvernul bulgar în martie 2025, iar în august a fost aprobată înființarea companiei, cu un capital inițial de 10 milioane de leva.

Inițiativa a atras atenție politică și a stârnit controverse, în mare măsură din cauza asocierii acesteia cu Delian Peevski, oligarh și liderul grupului parlamentar DPS-Un Nou Început, sancționat de SUA și Marea Britanie pentru corupție. Conceptul magazinelor de stat aprovizionate cu alimente locale și operând cu o marjă comercială de 10% i-a aparținut acestuia.

La scurt timp de la lansare, a devenit clar că proiectul înregistra pierderi masive, în timp ce directorii săi încasau salarii mari.

„Este aceasta o schemă pentru rafturi goale și îmbogățirea unora?“ s-a întrebat premierul interimar Andrei Ghiurov. Acesta a declarat că Hristanov l-a informat că „nu sunt bunuri pe rafturi, iar conturile sunt pe roșu, însă șefii se răsfață cu salarii de mii de euro, iar astăzi au dat bir cu fugiții“, făcând referire la un anunț anterior că boardul director al companiei a demisionat.

Boardul a pus decizia pe seama unei lipse prelungite de dialog instituțional, unei direcții neclare de management și unui sprijin insuficient din partea ministerului agriculturii. Într-un comunicat oficial citat de Novinite, managementul companiei declară că în pofida implementării strategiei aprobate și realizării unor rezultate concrete, aceasta a fost forțată să opereze într-un mediu de mesaje publice contradictorii și coordonare slabă cu principala sa instituție.

Mediul respectiv ar fi creat nesiguranță serioasă legată de proiect, ar fi slăbit încrederea și a făcut planificarea pe termen lung dificilă.

În pofida dificultăților, compania a reușit să creeze o rețea de 110 unități la nivelul a aproape 90 de așezări din Bulgaria, alte 25-30 de unități fiind în prezent negociate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună