Home Actualitate O săptămână de foc pentru Obama
Actualitate

O săptămână de foc pentru Obama

Un trailer de pe YouTube al unui film antiislamic extrem de prost, atribuit ba unui evreu american, ba unor copți egipteni emigrați în SUA, ba unor neoprotestanți fundamentaliști, a furnizat începând din 11 septembrie pretextul unei explozii de proteste violente contra SUA, din Libia și Egipt până în Yemen, Tunisia și Sudan, în atacul contra consulatului americane din Benghazi fiind ucis inclusiv…

O săptămână de foc pentru Obama
O săptămână de foc pentru Obama · Foto: Business Magazin

Marina americană a trimis “preventiv” spre Libia două nave și o echipă de pușcași marini, ulterior o altă echipă în Yemen și a întărit securitatea la misiunile diplomatice din Orientul Mijlociu, nordul Africii și Asia. Situația rămâne însă delicată pentru președintele Barack Obama, presat intens în campania electorală atât de belicosul său contracandidat Mitt Romney, cât și de premierul israelian Benjamin Netanyahu nu doar să-i anihileze pe extremiștii musulmani care încearcă să câștige influență după “primăvara arabă”, dar și să dea undă verde unor acțiuni militare în Siria și Iran.

Deocamdată, vârful protestelor a fost depășit, iar politizarea excesivă de către Mitt Romney a cazului legat de atentatul de la Benghazi, cu un discurs în care susținea că Obama nu doar că n-a gestionat cu suficientă fermitate evenimentele, dar chiar “a manifestat simpatie” pentru cauza teroriștilor, nu s-a dovedit o strategie bună pentru candidatul republican la președinție. Un sondaj New York Times/CBS News difuzat vineri indică un avans de trei puncte al lui Obama față de Romney în rândul votanților potențiali și de opt puncte în rândul votanților înregistrați, iar un sondaj NBC News/Wall Street Journal difuzat joi indică un avans substanțial al lui Obama în statele-cheie Ohio, Florida și Virginia.

Și nu e vorba numai de problema securității Americii și de politica externă: un sondaj CNN/ORC publicat joi arată că 68% dintre americani se așteaptă ca starea economiei să fie “foarte bună” sau “relativ bună” în decurs de un an – cea mai mare pondere de răspunsuri de acest fel din 2002 încoace. Un sondaj Gallup publicat miercuri relevă că 30% dintre americani sunt satisfăcuți de felul cum merg lucrurile acum în America, față de numai 11% anul trecut. Decisivă pentru soarta confruntării din 6 noiembrie pentru președinția SUA pare să fie, așadar, tot starea economiei. Cât privește politica externă, rolul tradițional al Americii de jandarm mondial, pe care republicanii lui Romney doresc să-l amplifice, trece prin același criteriu economic, întrucât mobilizarea de resurse pentru un atac contra Siriei ori a Iranului e aproape imposibil de justificat în fața electoratului. Remarca lui Obama la adresa lui Romney, că acesta “pare să aibă tendința întâi să tragă și apoi să ochească”, a țintit deci corect.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună