Home Actualitate O primărie de sector anunță că aproape 3...
Actualitate

O primărie de sector anunță că aproape 3.000 de elevi din Capitală vor primi mese calde și ajutor la teme

Aproape 3.000 de elevi din Capitală vor beneficia, în noul an de învățământ, de programul “Educație pentru Viață”, după ce Consiliul Local din Sectorul 1 a aprobat, marți, proiectul ce include o masă caldă, ajutor pentru realizarea temelor și un mod interactiv de a petrece timpul liber.

O primărie de sector anunță că aproape 3.000 de elevi din Capitală vor primi mese calde și ajutor la teme
O primărie de sector anunță că aproape 3.000 de elevi din Capitală vor primi mese calde și ajutor la teme · Foto: Business Magazin

“Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în unanimitate, în ședința de astăzi (n.r. – marți), programul ”Educație pentru Viață”, destinat elevilor din învățământul preuniversitar de stat din ciclul primar și gimnazial. Beneficiarii Programului “Educație pentru Viață” vor fi împărțiți în două categorii, în funcție de necesitatea fiecărei unități școlare înscrise în program”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Primăria Sectorului 1 din Capitală.

Costul programului este de 25 de lei pe zi pentru fiecare copil, iar banii sunt locați de administrația locală a Sectorului 1.

“În prima categorie, vor fi înscriși un număr de 2.600 de elevi din 18 unități de învățământ preuniversitar de stat. Aceștia vor beneficia după orele de curs de masă caldă, un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de asistență de specialitate în realizarea temelor pentru acasă. Activitatea se va derula în fiecare zi, de luni până vineri. (…) Costul programului este de 25 de lei/zi/copil și va fi suportat integral de administrația locală a Sectorului 1 din bugetul propriu”, se mai arată în sursa citată.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună