O nouă ZI LIBERĂ pentru români. Proiectul depus la Senat
Mai mulți deputați PNL, un parlamentar USR și unul UDMR au depus, luni, la Senat, un proiect care prevede ca Înălțarea Domnului să fie declarată zi liberă, susținând că această zi reprezintă "un act de deplină încununare a misiunii de mântuire și eliberare a omului de sub păcat".
“Înălțarea Domnului, act de deplină încununare a misiunii de mântuire și eliberare a omului de sub păcat, reprezintă certificarea că Iisus Hristos este Fiul care urcă de-a dreapta Tatălui ceresc. Aproape că nu există școală, instituție de cultură ori primărie în România care să nu sărbătorească public și solemn această zi de Înălțare și de pomenire a Eroilor neamului, dublă ocazie de rugăciune, pomenire, amintire și elogiere. Ca atare este firesc faptul că Parlamentul României să accepte declararea acestei zile de mare însemnătate spirituală, morală, identitară și națională, zi în care sărbătorim, actul final al operei Mântuitoare a lui Hristos, Înălțarea Domnuli, alături de comemorarea pioasă a celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim astăzi într-o țară liberă, întreagă și suverană, drept sărbătoare legală – zi nelucrătoare pentru toți cetățenii României”, se arară în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Deputații PNL, Daniel Gheorghe și Nicolae Neagu, principalii inițiatori au proiectului mai precizează că România are cele mai puține zile libere, comparativ cu alte state membre UE.
“Înălțarea Domnului, este alături de Nașterea Domnului (Crăciunul), Botezul Domnului, Învierea Domnului, Rusaliile și Adormirea Maicii Domnului una dintre sărbătorile fundamentale ale tuturor creștinilor, indeferent de denominație. (…) Înălțarea Domnului este zi liberă în numeroase țări europene precum sunt Germania, Franța, Belgia, Austria și multe altele. Trebuie să amintim și că România are printre cele mai puține zile libere comparativ cu țările UE. Spre exemplu: 1. Malta – 38, dintre care 13 zile libere oferite cu ocazia sărbătorilor naționale. 2. Spania – 34, dintre care 12 sărbători naționale. 3. Bulgaria – 33, dintre care 11 sărbători naționale. 4. Polonia – 33, 5. Cehia – 32, 6. Portugalia – 31. 7. Germania – 29, 8. Irlanda – 29, 9. Marea Britanie – 28, 10. Olanda – 27. Având în vedere cele expuse mai sus, consider ca fiind o obligație morală, culturală și creștinească față de cetățenii acestui stat, să declarăm ziua de Înălțarea Domnului, zi liberă!”, potrivit sursei citate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro