Home Actualitate O nouă DEMISIE în PNL - Stănișoară: Am l...
Actualitate

O nouă DEMISIE în PNL - Stănișoară: Am luat decizia de a demisiona din partid, transformat într-un teatru de război

Deputatul Mihai Stănișoară, care face parte, din iunie, din Grupul de Inițiativă pentru păstrarea identității liberale lansat de Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, marți, că demisionează din PNL, susținând că formațiunea s-a transformat "într-un teatru de război al agendelor personale".

O nouă DEMISIE în PNL - Stănișoară: Am luat decizia de a demisiona din partid, transformat într-un teatru de război
O nouă DEMISIE în PNL - Stănișoară: Am luat decizia de a demisiona din partid, transformat într-un teatru de război · Foto: Business Magazin

 “Am luat decizia de a demisiona din PNL. De fapt, mai corect ar fi să spun că PNL a luat hotărârea de a demisiona din funcția de partid care trebuie să-i reprezinte pe cetățenii cu vederi liberale din țara noastră. A coborî dintr-un tren care și-a schimbat ruta convenită și asumată și se îndreaptă către prăpastie nu înseamnă nici trădare și nici oportunism. Înseamnă o raportare corectă și sănătoasă la un sistem referențial care a rămas neschimbat”, arată Mihai Stănișoară într-un comunicat remis, marți, corespondentului MEDIAFAX.

Deputatul mai arată că, într-o lună, PNL s-a transformat “într-un teatru de război al agendelor personale”. “Nu pot să nu îmi ascund dezamăgirea privind evoluția recentă a Partidului Național Liberal, transformat, în doar o lună, într-un teatru de război al agendelor personale și în care principiile de dreapta, liberale, au încetat să mai fie măcar rostite, cu atât mai puțin dezbătute, apărate și promovate. Mai mult, România și românii au dispărut de pe agenda PNL”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună