O noua boală este tot mai des întâlnită în lume după ce pandemia a obligat oamenii la izolare. Ce măsuri iau specialiștii pentru a combate această problemă
Însingurarea este, poate, unul dintre efectele colaterale cele mai puternice ale pandemiei. Distanța dintre oameni – emoțională, pe lângă cea fizică – nu poate fi mereu compensată de tehnologie, iar asta se vede în volumul tot mai mare de muncă…
Însingurarea este, poate, unul dintre efectele colaterale cele mai puternice ale pandemiei. Distanța dintre oameni – emoțională, pe lângă cea fizică – nu poate fi mereu compensată de tehnologie, iar asta se vede în volumul tot mai mare de muncă pe care l-au avut psihologii în ultima vreme.
Când vine vorba de colectivul de la birou, dispariția interacțiunii zilnice a adus și ea sechele pentru angajați. Tocmai de aceea, unele companii au ales să abordeze metode de a reda sentimentul de apartenență printre oamenii din echipele lor. Metodele sunt variate.
„Cam o dată pe lună, ne întâlnim toți colegii din departament online, la prânz, și povestim despre ce s-a mai întâmplat nou. Comandăm mâncare, păstrăm bonul, iar prânzul este decontat ulterior de companie. Genul acesta de interacțiuni ne ajută mai ales că noi lucrăm în continuare exclusiv de acasă, de când a început pandemia, așa că e plăcut să mai schimbăm idei între noi, ca și cum am ieși la masă împreună, la serviciu”, povestește Sandu, un angajat al unei multinaționale cu o subsidiară în București.
Un „team lunch” online devine astfel un mod de a le transmite angajaților că, deși nu se mai văd zi de zi la sediu, ei fac în continuare parte dintr-o echipă și nu sunt singuri. Întâlnirile fizice periodice sunt o altă opțiune.
„În perioada cu vreme caldă, ne-am întâlnit în spațiile outdoor, pentru că ne era dor de acest lucru. Am făcut workshopuri, ne-am întâlnit după terminarea programului de muncă pentru a povesti despre ce am făcut în concedii. Există o tendință în a găsi soluții de a veni totuși la birou. Trendul este în direcția aceasta”, spunea Mirela Radu, community manager, MyHive, la gala După Afaceri Premium din 2021.
MyHive este brandul de birouri creat de dezvoltatorul imobiliar austriac Immofinanz înainte de pandemie, tocmai pentru a sugera ideea de atmosferă prietenoasă și de comunitate la serviciu, la fel ca
într-un stup de albine, tradus, în engleză, prin „hive”. Alte companii au fost chiar și mai inovative.
„În contextul pandemiei, multe corporații nu au mai putut să meargă în clasicele teambuildinguri și au fost nevoite să găsească idei alternative de activități care să aducă împreună colegii. Așa că am primit propuneri de ateliere de terarii online, prin Zoom, cu fetele din corporații, în loc de cadouri de 8 martie”, povestește Alexandra Damian, fondatoarea Crearium, un business în domeniul plantelor suculente.
Calitatea mediului de lucru din orice echipă, din orice organizație este responsabilitatea fiecărui angajat, nu doar a CEO-ului sau a celor care au poziții de conducere, așa că menținerea spiritului de echipă este un efort comun, crede Viorel Panaite, managing partner la Human Invest & Ken Blanchard România, o companie de training și consultanță în dezvoltarea organizațională.
„Sentimentul de apartenență este același lucru cu sentimentul de afiliere și conectare autentică. Potrivit cercetărilor lui Edward Deci și Richard Ryan, angajații spun că au un sentiment de apartenență atunci când știu să-și regăsească scopul personal în scopul comun și misiunea echipei sau a organizației din care fac parte, atunci când se simt conectați cu cei din jur și relevanți pentru aceștia”, spune Viorel Panaite.
Munca remote cere un efort suplimentar din partea fiecărui angajat – manager sau nu – de a întări constant sentimentul de apartenență. Angajații care declară un sentiment de apartenență ridicat au, în același timp, un echilibru mental și emoțional mai bun, un sentiment mai clar de siguranță, se simt mai autonomi, mai creativi și au mai multă energie pozitivă.
„Managerii trebuie să învețe să asculte mai bine în callurile unu la unu sau în ședințele virtuale la care participă, să știe cum să-i conecteze pe oameni între ei ca să se ajute reciproc și să nu polarizeze interacțiunile virtuale, să știe cum să sprijine conectarea intereselor profesionale și personale ale celor din echipă cu prioritățile și scopul comun al echipei”, adaugă Viorel Panaite.
Directorii trebuie, totodată, să știe cum să conecteze valorile comune ale echipei la o lecție învățată în urma unui eșec sau de o reușită semnificativă, să arate preocupare pentru îmbunătățire continuă, să învețe să creeze spații pentru învățare în spațiu colectiv, să exprime mai frecvent aprecierea pentru eforturile făcute și să-i învețe pe oamenii din echipă să facă la fel unii cu ceilalți.
„Cu atât mai mult, în mediul remote, managerii trebuie să fie atenți la claritatea proceselor de decizie din echipă: să ofere spațiu fiecărei voci să se simtă invitată, auzită și implicată în decizii, cu protocoale diferite de la caz la caz. Atunci când angajații știu că-și pot pune amprenta nu doar în activitățile zilnice pe care le realizează, ci și în procesele organizației, sentimentul de apartenență crește negreșit”, crede Viorel Panaite.
Din punct de vedere psihologic, pandemia a venit cu o criză a schimbării, după ce izolarea socială și munca de acasă au produs dezechilibre psihologice.
„Dacă nu facem pauze regulate pentru a purta o discuție cu prietenii sau pentru a opta pentru un spațiu comun de lucru, este posibil să nu ne vedem cu nimeni ore întregi. Poate chiar zile. Patruzeci și șase la sută dintre oameni se confruntă cu singurătatea în mod regulat. Iar cifrele acestea sunt în raport cu populația generală. Angajații în telemuncă prezintă un risc și mai mare de a se confrunta cu singurătatea extremă și, în cele din urmă, cu alte probleme precum depresia sau anxietatea socială ca urmare a unor perioade lungi de izolare”, spune psihologul Yolanda Crețescu.
Ea pune pe masă noi aspecte atunci când vine vorba de reconstituirea atmosferei de la birou. Ar trebui companiile să subvenționeze cumpărăturile de cafea sau wi-fi-ul pentru angajații care aleg să lucreze de la o cafenea din apropierea casei? Sau tariful pentru a lucra dintr-un spațiu de coworking? Compania ar trebui să trimită angajatul să călătorească în diferite orașe sau locuri pentru a se reînnoi cu noi experiențe? Cum ar trebui companiile să ofere mecanisme pentru ca angajații îndepărtați de birou să se reconecteze la viața de dinaintea pandemiei?
„Din păcate, o mare parte din discuțiile dintre directorii de astăzi sunt despre costuri. Dar work from anywhere nu înseamnă că poți economisi. Banii cheltuiți pentru alte scopuri decât cele anterioare pandemiei sunt o investiție în bunăstarea angajaților, în productivitate și, în cele din urmă, în rentabilitate.”
Liniile de suport antianxietate, accesul la specialiști care pot fi accesați prin platforme virtuale, screeninguri specializate de evaluare online a anxietății sau a depresiei ori a stării de bine sunt alte câteva instrumente care pot veni în ajutorul echipelor de HR și pot completa suportul angajaților.