O lecție de zeci de milioane de euro

Dl Liviu Dragnea ar trebui să înțeleagă, în urma acestui referendum, că nu te poți aștepta ca oamenii să lupte împotriva unui dușman imaginar. Un demers similar din 2012 a avut ceva mai mult succes, atunci când inamicul era Traian Băsescu; dar Băsescu era un inamic pe care oamenii îl vedeau în fiecare zi, care apărea zilnic la buletinele de știri și care alimenta, în permanență, sentimentul de antipatie pe care unii îl nutreau.
În cazul referendumului de pe 6-7 octom­brie, Dragnea a cerut oamenilor – fie că vorbim de cei din mediul urban sau de cei din mediul rural – să se manifeste împotriva unui dușman pe care nimeni nu îl vedea. Iar comunitatea LGBT și susținătorii săi au exploatat acest lucru, reducând la minimum prezența mediatică.
Ieșirea lui Codrin Ștefănescu la scurt timp după anunțarea prezenței la vot a frizat ridicolul, mai ales când fostul secretar general al PSD – trimis probabil „la sacrificiu” în fața jurnaliștilor – a vorbit de „numărul gigant” de 4 milioane de români care au ieșit la vot. Sigur, 4 milioane e un număr semnificativ; 20% e însă un procentaj lipsit de relevanță în contextul dat. Retorica sa a fost lipsită de orice fel de logică, plecând de la afirmația că referendumul nu a fost asumat politic de către niciun partid și continuând cu cea că prezența scăzută poate fi explicată prin boicotul asumat de mai multe personalități pe rețelele de socializare. Dl Ștefănescu ar trebui totuși să înțeleagă că atunci când prezența la vot e de doar 20%, absenteismul reflectă indiferența majorității. Iar indiferența și boicotul sunt două lucruri diametral opuse.
Pe de altă parte, nici intervențiile televizate ale lui Ludovic Orban nu au fost prea inspirate. Președintele PNL a încercat să arunce întreaga vină asupra lui Liviu Dragnea – așa cum au făcut-o majoritatea liderilor politici și cei ai Coaliției pentru Familie (CpF) – uitând parcă faptul că și formațiunea pe care o conduce a susținut acest referendum.
Nu cred că românii au fost împotriva ideii de familie tradițională, chiar în forma în care a fost ea prezentată de liderii PSD, PNL sau de cei ai Bisericii; cred însă că românii au avut probleme mai importante decât să își exprime părerea vizavi de o problemă aproape inexistentă.
Și dacă lecția pentru Liviu Dragnea e cea descrisă mai sus, cea pe care restul politicienilor ar trebui să o învețe e faptul că românii nu mai reprezintă o masă de manevră pe care o pot folosi în interesul propriu.
Există, dacă vreți, o oarecare asemănare între referendumul pentru familie și ceea ce David Cameron a făcut prin referendumul pentru Brexit. Consecințele nu pot fi comparate, desigur, însă gestul fostului premier britanic a venit tot pe fondul unei siguranțe exagerate în capacitatea propriului său electorat. Cameron a declanșat, la acea vreme, un referendum pe care nu era obligat să îl organizeze, fiind convins că britanicii vor vota în favoarea rămânerii în UE, confirmându-i astfel poziția dominantă în fruntea guvernului britanic. S-a înșelat însă, declanșând probabil cea mai mare criză politică din istoria recentă a Regatului Unit. La noi lucrurile nu stau nici pe departe atât de grav, pentru că principalele consecințe vor fi resimțite chiar de Liviu Dragnea.
Vor fi însă resimțite și de copilul care stă într-o bancă veche, din lemn, și dârdâie de frig pentru că banii cu care s-ar fi putut reabilita școala sa au fost alocați unui referendum pentru nimic.