Home Actualitate O comună din vestul țării, numită oficia...
Actualitate

O comună din vestul țării, numită oficial stațiune turistică de interes local. Unde este situat „Litoralul Vestului”

Comuna Ghioroc din județul Arad a primit aprobarea pentru a devenit stațiune de interes local. După două zile de vizite la fața locului, reprezentanții ministerului au dat verdictul final: „procedura de verificare este completă și se propune introducerea în proiectul…

O comună din vestul țării, numită oficial stațiune turistică de interes local. Unde este situat „Litoralul Vestului”
O comună din vestul țării, numită oficial stațiune turistică de interes local. Unde este situat „Litoralul Vestului” · Foto: Business Magazin

Comuna Ghioroc din județul Arad a primit aprobarea pentru a devenit stațiune de interes local.

După două zile de vizite la fața locului, reprezentanții ministerului au dat verdictul final: „procedura de verificare este completă și se propune introducerea în proiectul de HG pentru declararea ca stațiune turistică de interes local”, transmite într-un comunicat Consiliul Județean Arad.

„Am primit punctaj maxim, 220 de puncte. Au spus că este cea mai bună stațiune pe care au avizat-o și că ne vor da exemplu și la celelalte localități care au depus dosare pentru transformarea în stațiune. Noi am făcut singuri documentația și am făcut-o bine din prima. Alții cu firme de consultanță nu au documentațiile bune”, declară primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan.

Conducerea Consiliului Județean Arad a început în 2016 demersurile pentru punerea în evidență a acestei zonei, respectiv pentru declararea comunei Ghioroc ca stațiune de interes local.

Una dintre cele mai apreciate investiții a fost plaja lacului Ghioroc și vecinătatea acestuia.

Locația a fost una dintre preferatele arădenilor pentru petrecerea timpului liber pe timp de vară, având în vedere suprafața generoasă a lacului și plaja nisipoasă, perfectă pentru relaxare în sezonul estival.

„Obținerea titlului de stațiune de interes local reprezintă cea mai importantă investiție a Consiliului Județean în turismul arădean! La preluarea mandatului, am sesizat faptul că Aradul are nevoie de o atracție turistică, un loc unde arădenii, dar și locuitorii din vestul țării să poată să-și petreacă zilele de vară într-o atmosferă relaxantă! Am purtat discuții cu primarul comunei, Corneliu Popi-Morodan și am decis să facem echipă pentru a transforma Ghiorocul în stațiune de interes local. A fost un efort de aproape patru ani, și iată că avem rezultatele așteptate! Ghioroc devine stațiune de interes local, un punct de atracție majoră pentru turiștii din vestul țării”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună