O companie britanică specializată în inteligență artificială, cea mai mare achiziție GOOGLE în UE
Google a cumpărat compania britanică DeepMind, cu activități de cercetare în zona inteligenței artificiale, pentru aproximativ 300 milioane de lire sterline (360 milioane euro), cea mai mare preluare realizată până acum de compania americană în Europa, potrivit Financial Times (FT).
DeepMind, cu sediul la Londra, a fost susținută financiar până acum de fondurile de capital de risc controlate de miliardarii Peter Thiel (cofondator PayPal) și Li Ka-shing (Hutchison Whampoa).
O companie “secretoasă”, DeepMind a dezvoltat recent tehnologii sofisticate prin care computerele pot învăța pe cont propriu noi funcții, fără asistență din partea unui operator, potrivit FT.
Informațiile au fost confirmate de două surse apropiate situației, notează Financial Times.
Una dintre surse susține că Google s-a mișcat extrem de repede pentru a prelua compania înaintea Facebook, absorbind echipa DeepMind.
Contactați de FT, reprezentanții Google au refuzat să comenteze informațiile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro