O carte pe zi: „Povestea mea. Adaptată pentru tinerii cititori” de Michelle Obama
Acest volum redactat pentru tinerii cititori reprezintă o relatare cinstită și fascinantă despre viața trăită prin puterea exemplului de Michelle Obama. Ea își împărtășește opinia despre cum pot tinerii să se ajute și să îi ajute și pe alții, indiferent de statutul pe care îl au în viață.
Michelle Obama a fost Prima Doamnă a Americii din 2009 până în 2017. Absolventă a Universității Princeton și a Facultății de Drept de la Harvard, doamna Obama și-a început cariera ca avocat la Sidley&Austin, în Chicago, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Barack Obama. Mai târziu, a lucrat la primărie, la Universitatea din Chicago și la Centrul Medical al Universității din Chicago.
După ce soțul ei și-a încheiat mandatul la Casa Albă, Michelle Obama și-a publicat autobiografia. A fost una dintre cele mai așteptate, apoi mai vândute și mai apreciate cărți ale perioadei. O carte de memorii încărcată de candoare, de onestitate, o oglindă a epocii și o mărturie prețioasă despre apartenență, iubire, rasă principii, valori și, firește, ascensiune spectaculoasă.
Ulterior, anul trecut, Michelle Obama a publicat „Povestea mea” într-o versiune adaptată pentru tinerii cititori, cartea pe care o semnalăm astăzi.
Scriu editorii: „Michelle Robinson s-a născut în cartierul South Side din Chicago. De la aceste începuturi umile va ajunge Michelle Obama, puternica primă doamnă a Statelor Unite, adevărată sursă de inspirație, atunci când soțul ei, Barack Obama, a fost ales cel de-al patruzeci și patrulea președinte. Vor fi prima Primă Familie de culoare la Casa Albă și vor servi țara vreme de două mandate.
În copilărie, Michelle a împărțit aceeași cameră cu fratele ei, Craig, în apartamentul de la etaj al familiei lor, din casa mătușii ei. Părinții săi, Fraser și Marian, și-au hrănit copiii cu dragostea și energia lor. Tatăl lui Michelle și-a învățat copiii să muncească din greu, să se țină de cuvânt și să își amintească să râdă. Mama ei le-a arătat cum să gândească singuri, să își folosească vocea și să nu se teamă.
Dar viața a îndepărtat-o de casă. Cu hotărâre, planuri făcute cu atenție și dorința de a se realiza, Michelle a fost dornică să își extindă orizontul. A intrat la Universitatea Princeton, unde a descoperit cum e să fii singura femeie de culoare dintr-o încăpere. A studiat apoi la Facultatea de Drept de la Harvard și, după absolvire, s-a întors la Chicago și a devenit avocat de succes. Planurile ei s-au schimbat când l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de Barack Obama.
De la primii ani de căsnicie când se lupta să echilibreze rolurile de femeie de carieră, soție și mamă a două fiice, Michelle Obama dă detalii despre trecerea către viața politică și despre cele îndurate de familia ei ca urmare a carierei politice rapide a soțului ei și a campaniei pentru alegerile prezidențiale. Ea ne vorbește despre strălucirea rochiilor de bal și a călătoriilor în toată lumea și despre cât de greu este să îi consolezi pe cei care au trecut prin tragedii.
Între timp, a reușit să nu lipsească de la concursurile de înot ale fiicelor ei și să asiste la serbările școlare fără să ajungă ea în centrul atenției, în timp ce elabora și promova diverse inițiative, orientate mai ales către copii, în primii ani ca primă doamnă.
Cel mai important, acest volum redactat pentru tinerii cititori reprezintă o relatare cinstită și fascinantă despre viața trăită prin puterea exemplului de Michelle Obama. Ea își împărtășește opinia despre cum pot tinerii să se ajute și să îi ajute și pe alții, indiferent de statutul pe care îl au în viață. Le cere cititorilor să își dea seama că nimeni nu este perfect și că procesul scrierii propriei povești este ceea ce contează, iar descoperirea de sine este continuă.”
Michelle Obama. Povestea mea. Adaptată pentru tinerii cititori. Traducere din limba engleză de Corina Hădăreanu. Ewditura Litera. 528 pag.