O afacere româno-suedeză: aplicația care te trimite la sală
Doi suedezi și doi români și-au unit forțele și au lansat în toamna anului trecut un sistem online de acces în mai multe săli de sport din bucurești. Contra unei plăți lunare, abonamentul permite acces la orice sală din sistem.
Suedezul Gustaff Kornias, cofondator și CEO al Fitpass.ro, a înființat start-up-ul alături de un alt conațional, Björn Östberg (manager de produs), și cu partenerii români Casian Lăcătușu (director tehnic) și Ciprian Hetea (manager aplicație) în toamna anului trecut. Până la finalul anului 2017 vor să ajungă la 1.000 de utilizatori ai platformei în peste 400 de săli de sport din 20 de orașe din România. în prezent, Fitpass.ro oferă acces în 200 de săli de sport, din care majoritatea sunt în București. Pe lângă Capitală, Fitpass este prezent și în Brașov, Constanța, Ploiești, Pitești, Târgoviște și Călărași.
”Modelul de business pentru Fitpass a devenit foarte popular în urmă cu doi ani. Ne-a plăcut și ne-am dat seama că putem adăuga valoare pentru clienți prin dezvoltarea produsului și extinderea pe verticală“, spune Kornias, care menționează că a pornit afacerea în România deoarece locuia aici la vremea respectivă.

Fitpass are un model de business care presupune vânzarea unui abonament lunar persoanelor fizice și companiilor; acest abonament permite accesul în sălile de sport partenere. ”Le oferim acces membrilor în multe locații, în timp ce le oferim partenerilor marketing gratuit și venituri suplimentare. Toată lumea câștigă“, spune antreprenorul.
Utilizatorii aplicației pot accesa mai multe săli de sport cu un singur abonament, iar prin intermediul acestuia pot merge să practice diferite activități sportive precum yoga, crossfit, cardio sau chiar balet. Abonamentele au prețuri variabile, începând de la 39 de lei pe lună și ajung la 179 de lei. Costul este stabilit în funcție de numărul de intrări la sală și de numărul de orașe vizat. Astfel, utilizatorii pot fi mai flexibili cu programul lor și cu modul în care fac sport.
Majoritatea utilizatorilor sunt persoane fizice, dar că au și clienți corporate; antreprenorii spun că vor să atragă și mai multe companii. Kornias spune că nu există un profil tipic al utilizatorului datorită faptului că prin fitpass ”ai acces la activități foarte variate“. Suedezul nu a dezvăluit cât de mare a fost investiția sau ce cifră de afaceri sau profit vizează pentru primul an de funcționare, limitându-se la a spune că se așteaptă la finalul anului la un ”ARR (n.red. profitul așteptat în urma unei investiții n.red.) situat în jurul sumei de 200.000 de euro“.
Piața de fitness în România este în continuare în stagiu incipient, este de părere CEO-ul Fitpass, menționând că doar foarte puțin (1%) din populația României practică sport constant, acești oameni fiind membri ai unor săli de sport; spre comparație, media europeană este de 6%. Suedezul consideră că există loc destul de creștere și recunoaște că 7card, firmă care oferă un serviciu similar, are un avans, dar ”obiectivul nostru este să o prindem din urmă și să oferim un produs mai bun“.

Potrivit unui studiu Deloitte, Germania este țara cu cei mai mulți membri ai sălilor de sport (9,5 milioane), urmată de Marea Britanie (8,8 milioane) și Franța (5,2 milioane). în termeni de penetrare a pieței, Norvegia are cea mai mare rată, unde 19,4% din populație deține un abonament, urmată de Suedia cu 16,7% și Olanda cu 16,4%. în România valoarea pieței de fitness per capita a crescut în ultimii ani, de la 5,1 euro în 2012 la 11 euro în 2015. Cu toate acestea însă, pe o piață estimată la 223 de milioane de euro în 2015, aproape două treimi (61%) din populație nu practică sport, iar 18% fac mișcare foarte rar.
Valoarea pieței europene de fitness din Europa este evaluată de Deloitte la 26,7 miliarde de euro, cele mai valoroase fiind cea din Marea Britanie (5,6 miliarde de euro), urmată de Germania (4,8 miliarde de euro) și Franța (2,3 miliarde de euro).
Proiectul româno-suedez nu este unic în lume; doi frați indieni, Akshay și Arushi Verma, au lansat un start-up cu același nume și cu același obiect de activitate la începutul anului 2016. Cu toate acestea, Fitpass.ro nu are nicio legătură cu afacerea din India. Start-up-ul indian a avut venituri de 10 milioane de rupii (aproximativ 135.000 de euro) în 2016 și recent compania a atras o investiție de 1 milion de dolari de la sportivul Abhinav Bindra și partenerul său de afaceri Gaurav Marya, președinte al Franchise India, ce prezintă oportunități de franciză indienilor.
Pentru extinderea afacerii, Gustaf Kornias se află în discuții cu investitori. ”Avem nevoie de capital pentru a putea accelera procesul de extindere la nivel național cu scopul de a duce afacerea la nivel internațional cât mai repede cu putință.“