O afacere după o rețetă transmisă din tată în fiu
Familia Mărășoiu din județul Argeș produce țuică din tată în fiu de cinci generații, iar la finalul anului 2017 a apărut brandul Pater, care a ajuns în marile lanțuri de restaurante, în hoteluri, în mai multe băcănii din Capitală, dar și în aeroportul Otopeni. În 2018, micul producător din Argeș a avut afaceri de 20.000 de euro.
„E o poveste de familie care depășește cinci generații. În Argeș se face țuică dintotdeauna, străbunicul, bunicul au avut cazanul satului. Ne-am gândit că e un produs pur românesc, autentic și e păcat să nu îl scoatem în față, să-l vindem într-o sticlă premium”, a povestit Irina Mărășoiu, implicată în business alături de fratele și de tatăl ei.
Elementele de brand, de la nume până la etichetă, au fost create de un designer, antreprenorii dorindu-și să prezinte conceptul de familie.
În portofoliul Pater sunt în prezent trei produse – țuica de prună, rachiul de pere și rachiul de struguri, iar planurile antreprenorilor sunt să lanseze și un rachiu de gutui. În afară de struguri, care vin de la alți furnizori, restul fructelor sunt produse în livezile familiei sau vin de la producători din zona Argeșului, una renumită pentru fructe. În 2018, producția Pater a fost de 3.600 de sticle de țuică de prune. Prețul unei sticle este de peste 160 de lei, înscriindu-se în segmentul premium.
Pentru că familia avea deja cazanul de țuică, dar și livezile de pomi, investiția inițială a fost în jurul a 50.000 de euro și a presupus crearea brandului și a sticlelor. Irina Mărășoiu povestește însă că dacă nu ar fi existat deja toată această infrastructură a producției, investiția ar fi fost mult mai mare.
Întreaga familie Mărășoiu este implicată în business, inclusiv copiii, care aduc sticlele pentru îmbuteliere sau ajută la culesul fructelor.