Numarul dosarelor de insolventa a crescut de trei ori fata de 2007
Contextul economic actual a facut ca tot mai multe societati sa introduca procedura insolventei. Specialistii cred ca masura poate fi eficienta daca este aplicata corect, insa exista si numeroase dezavantaje. 90% din companiile care introduc insolventa ajung in faliment.
In momentul de fata, in instantele din Romania exista 32.000 de
dosare de insolventa, dintre care 15.000 au fost initiate in
primele sapte luni ale anului 2009. Fata de cele 8000 de dosare din
anul 2007, pana la sfarsitul anului se estimeaza triplarea
numarului acestora, potrivit lui Arin Octav Stanescu, Managing
Partner al Stanescu Milos, Dumitru & Asociatii. Deschiderea
procedurii insolventei la cererea debitorului ii aduce acestuia
unele avantaje. Astfel, cererea debitorului se judeca de urgenta in
termen de cinci zile in camera de consiliu. Lorena Stoian, partener
al firmei de avocatura Vasile Deleanu si Asociatii, a afirmat, in
cadrul unui eveniment organizat de ZIARUL FINANCIAR ca, furnizorii
de servicii vitale – electricitate, gaz, apa, telefon – nu au
dreptul sa sisteze serviciile catre averea consumatorului, in
perioada de observatie si reorganizare. Insolventa atrage dupa sine
si stoparea curgerii dobanzilor, majorarilor de intarziere si a
penalitatilor, iar recuperarea propriilor creante se face cu
scutirea platii taxelor judiciare de timbru. Un alt avantaj al
acestei proceduri, adauga avocatul, il constituie incetarea
anumitor contracte cu proceduri simplificate si costuri minime,
inclusiv a contractelor individuale de munca. Totodata, instanta
este obligata sa tina seama de optiunea debitorului in ceea ce
priveste alegerea administratorului judiciar care va supraveghea
procesul de reorganizare si poate contribui la succesul
restructurarii. “Insolventa la cererea debitorului trebuie vazuta
ca o umbrela de vreme rea, debitorul intrand sub protectia
Tribunalului inca de la data deschiderii procedurii”, conchide
Stoian.
Pe de alta parte, trebuie luate in calcul si riscurile declansarii voluntare a acestei proceduri. Avocatul Geanina Oancea, Senior Manager al BDO Conti Insolvency, remarca, in primul rand, perceptia negativa in ceea ce priveste fenomenul insolventei, perceptie generata de factorul cultural, dar si de istoria ultimilor zece ani caracterizata prin numarul impresionant de cazuri de faliment raportat la numarul total de cazuri de insolventa. “Esenta perceptiei negative a mediului de afaceri o constituie teama de frauda, iar creditorul crede ca debitorul vrea sa il fraudeze”, afirma avocatul. Un alt obstacol este si restrictionarea accesarii licitatiilor privind achizitiile de lucrari publice. Desi legislatia nu interzice accesarea acestui tip de lucrari de catre companii aflate in insolventa, autoritatea contractanta este cea care are libertatea de a decide acceptarea sau excluderea insolventului din procedura. Alte riscuri sunt si pierderea partenerilor de afaceri, dar si eliminarea debitorului de pe piata de catre concurenti, daca printre creditorii sai se afla si jucatori pe aceeasi piata. Geanina Oancea distinge o alta situatie “cel putin bizara”: “Creditorii pot vota negativ in privinta planului de reorganizare, desi acesta este unul fezabil, iar acestia nu trebuie sa justifice votul exprimat.” Exista numeroase exemple in care statul, avand rol de creditor, refuza sa primeasca esalonat datoriile de la insolvent, preferand sa nu mai primeasca banii. In Romania, adauga Oancea, judecatorul nu poate sa confirme planul, trecand peste votul negativ al creditorilor. O buna strategie, recastigarea increderii creditorilor si rasturnarea prezumtiei de frauda sunt, potrivit managerului BDO Conti Insolvency, pasii necesari de-a lungul acestui proces.