Numărul de pacienți cu noul virus a ajuns la 17.857 de cazuri, în plus cu 145 de persoane față de ieri
Numărul de pacienți infectați cu coronavirus în România a ajuns la 17.857 de persoane, cu 145 de noi cazuri în plus față de ultima informare a autorităților, potrivit datelor oferite de Grupul de comunicare strategică. Nivelul noilor îmbolnăviri se menține sub 200…
Din totalul cazurilor, 11.187 de pacienți s-au vindecat și au fost externați.
Suceava a trecut de 3.400 de pacienți infectați, fiind cea mai afectată zonă din țară de infecția cu noul virus. București a ajuns la 1.700 de pacienți
Bilanțul pacienților care au murit a ajuns la 1.170 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internați 196 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.200 de persoane, iar alte 55.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Autoritățile au prelucrat pân acum 361.566 de teste, față de 352.647 prelucrate până ieri, ceea ce înseamnă circa 9.000 de teste pe zi.