Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut în primele 10 luni ale anului cu 3,5% an/an. În octombrie, creșterea a fost de 5,4% an/an, în timp ce pentru clădiri nerezidențiale avansul a fost de 2,3%
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut în primele zece luni ale anului cu 3,5%, la 30.427 avize, în timp ce în luna octombrie au fost emise la nivel national 3.165 autorizații, în creștere cu 5,4% fată de…
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut în primele zece luni ale anului cu 3,5%, la 30.427 avize, în timp ce în luna octombrie au fost emise la nivel national 3.165 autorizații, în creștere cu 5,4% fată de octombrie 2023, arată datele INS.
În perioada ianuarie-octombrie 2024, au fost raportate creșteri ale numărului autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale în Sud-Muntenia (387 autorizații), Vest (327), București-Ilfov (196), Nord-Est (123), Nord-Vest (104) și Sud-Vest Oltenia (76). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (minus 177 autorizații) și Sud-Est (minus 5).
În octombrie, se evidențiază o creștere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (plus 5,4%) cât și a suprafeței utile totale (plus 51%) comparativ cu luna octombrie 2023.
În profil teritorial, această creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (plus 163 autorizații) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (plus 104 autorizații), Vest (plus 54), Sud-Muntenia (plus 51) și Sud-Vest Oltenia (plus 29).
Scăderi s-au înregistrat în Centru (minus 43 autorizații), Nord-Est (minus 17), Sud-Est (minus 14) și Nord-Vest (minus 1).
Comparativ cu luna octombrie 2023, în luna octombrie 2024 s-a înregistrat o creștere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri nerezidențiale (plus 2,3%) și o scădere a suprafeței utile totale (minus 21,2%).
În țară, scăderea suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (minus 74.847 mp) este reflectată în Centru (minus 56.692 mp), Nord-Vest (minus 37.927), Sud-Vest Oltenia (minus 32.686), București-Ilfov (minus 3.023) și Nord-Est (minus 1.837). Creșteri s-au înregistrat în Sud-Est (plus 47.730 mp), Sud-Muntenia (plus 8.835) și Vest (plus 753).
Raportat la septembrie 2024, în octombrie s-au eliberat 3.165 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (minu 9,3% față de luna septembrie 2024), cu o suprafață utilă totală de 1.037.671 mp (plus 49,7%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale 68,5% sunt pentru zona rurală.
În luna octombrie 2024 se evidențiază o scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale comparativ cu luna precedentă (minus 325 autorizații).
Totodată, s-a eliberat același număr de autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale ca și în luna septembrie 2024 (568 autorizații), în suprafață utilă totală de 278.002 mp (plus 8,2%).
Comparativ cu luna precedentă, în luna octombrie 2024 s-a înregistrat o creștere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (plus 21.137 mp).
