Numai daca ne place
Sefa diplomatiei britanice, Margaret Beckett, a declarat ca viitorul tratat european va trebui sa fie in interesul national al Marii Britanii pentru a putea fi acceptat de guvern si ca britanicii nu vor admite doar niste schimbari superficiale la proiectul constitutional respins in 2005 dupa referendumurile din Franta si Olanda.
Sefa diplomatiei britanice, Margaret Beckett, a declarat ca viitorul tratat european va trebui sa fie in interesul national al Marii Britanii pentru a putea fi acceptat de guvern (e vorba inclusiv de prevederea, respinsa de Londra, ca un ministru de externe sa poata decide politica externa a UE in numele tuturor tarilor membre) si ca britanicii nu vor admite doar niste schimbari superficiale la proiectul constitutional respins in 2005 dupa referendumurile din Franta si Olanda.
Londra ar putea organiza chiar un referendum national pe tema viitorului Uniunii Europene, a anuntat ministrul pentru afaceri europene, Geoff Hoon. Liderii UE s-au reunit la sfarsitul saptamanii trecute la Bruxelles pentru a dezbate o varianta simplificata a tratatului constitutional, propusa de Germania. Desi majoritatea oficialilor intruniti au aprobat documentul, opozitia Poloniei cu privire la sistemul de vot din interiorul UE a determinat vii dispute atat inainte, cat si in timpul summit-ului.