Nuclearelectrica lansează procesul de selecție a investitorilor pentru reactoarele nucleare 3 și 4
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN) a început miercuri, 27 august, procedura competitivă de selectare a investitorilor în vederea construcției reactoarelor nucleare 3 și 4 la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, proiect în valoare de 6,5 miliarde de euro.
“Nuclearelectrica informează acționarii, investitorii și publicul că în 27 august inițiează procedura competitivă de selectare de investitori pentru realizarea proiectului Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă («proiectul»), în conformitate cu strategia de continuare a proiectului aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SNN din 22 august 2014”, potrivit unui comunicat al companiei de stat transmis miercuri MEDIAFAX.
Prima etapă a procedurii de selecție constă în calificarea investitorilor interesați pe baza documentației de calificare depuse. În urma îndeplinirii cerințelor de calificare, investorii vor avea acces la informații detaliate cu privire la proiect.
Ulterior, investitorii vor fi invitați să depună scrisori de intenție, care vor fi evaluate, după care va fi selectat investitorul și va începe negocierea pentru înființarea unei companii de proiect, care va dezvolta investiția.
Proiectul construcției celor două reactoare a fost inițiat în 2007, iar lucrările erau planificate să înceapă în 2010. Din compania de proiect de atunci, Energonuclear, au făcut parte inițial Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) și GDF SUEZ (grup franco-belgian).
Acordul de investiții pentru construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 a fost semnat inițial în 2008. Nemulțumite de evoluția discuțiilor, CEZ, RWE, Iberdrola și GDF SUEZ au renunțat la sfârșitul anului 2010 la investiție, astfel că statul a ajuns să dețină 84,85% din compania de proiect.
Ultimii doi investitori privați rămași în compania de proiect, Enel și ArcelorMittal România, au decis la finele lui 2013 să părăsească proiectul construcției reactoarelor nucleare 3 și 4, astfel că Nuclearelectrica a rămas unicul acționar implicat.
Guvernul speră să construiască reactoarele cu investitori chinezi. Nuclearelectrica are semnată o scrisoare de intenție cu compania China General Nuclear Power Group (CGN) privind construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.