Nu vreți să mai hibernăm un pic?
Acuzarea adversarilor politici că sunt leneși/chiulangii și bătaia cu pumnul în piept pe tema propriei hărnicii au ajuns nu numai tema centrală a campaniei electorale, ci și singura temă despre care politicienii s-au arătat interesați săptămâna trecută.
PDL și-a mobilizat activul din teritoriu să distribuie afișe și să întindă bannere de înfierare a USL fiindcă își continuă greva parlamentară, tinerii activiști din București au fost trimiși la Parlament să-i ofere ceasuri deșteptătoare și perne lui Crin Antonescu (despre care Institutul de Politici Publice tocmai a informat că n-a avut niciun vot în sesiunea septembrie-decembrie), iar Elena Udrea a amintit că ea a votat mai mult decât Ponta și Antonescu, “primii chiulangii ai țării”.
De partea cealaltă, Victor Ponta a sugerat că parlamentarii puterii nu vin de fapt la serviciu, ci doar își pontează voturi false, mai mulți deputați USL au ieșit cu strigături la balcoanele Camerei ca să condamne, după principiul “Ba pe-a mă-ti”, faptul că 71 de pedeliști chiulesc de la lucrări, iar senatorul PNL Mircea Diaconu a mers până acolo încât să reflecteze că și naziștii de la Auschwitz munceau și-i îndemnau pe alții să se spetească, dar uneori munca dăunează semenilor, cum a fost în cazul naziștilor și cum e în cazul PDL.
Iar glumele proaste de felul celor de mai sus au toate șansele să continue, în lipsa unor subiecte care să-i facă pe politicieni să se ridice cu adevărat din pat (Sorina Plăcintă, prim-vicepreședintele PDL București, a admis că nu-i nicio grabă cu desemnarea candidaților la locale, amânată pentru “după ce trec zăpezile”).