Nu plecați urechea la cântecele de sirenă, ci mai bine pregătiți-vă pentru majorarea taxelor

Poate un stat să funcționeze fără taxe? Fara taxe de tot cu siguranță nu, pentru că orice birocrație se întreține cu bani nu cu iluzii. Dar cu taxe puține poate funcționa fără probleme: cu condiția ca serviciile care i se pretind în schimbul taxelor sa fie dimensionate la nivelul veniturilor din taxe.

Sa luăm situația bugetului României pe 2015: venituri de 233 mld. lei și cheltuieli de 243 mld. lei, cu un deficit de 10 mld. lei, așadar.

De unde au venit banii cei mai mulți: TVA – 57 mld. lei; contribuții de asigurări – 57 mld. lei; accize – 26 mld. lei; impozit pe salarii – 26 mld. lei; impozit pe profit – 13 mld. lei.

Unde s-au dus baniii cei mai mulți: asistență socială – 75 mld. lei (sumele includ și pensiile, care sunt practic contribuții); salarii – 62 mld. lei; bunuri și servicii (cheltuielile de funcționare ale statului) – 40 mld. lei și cheltuieli de capital (investiții din buget) – 18 mld. lei.

Haide să vedem ce s-ar fi întâmplat, dacă statului nu ar mai trebuit/vrut să se ocupe de asistența socială în 2015 și de multe alte lucruri:

· Nu ar mai cheltuit 75 mld. lei pe asistență socială și nu ar mai fi trebuit să perceapă CAS și CASS – 57 mld. lei venituri. Ar fi rămas, după cum se vede, cu 18 miliarde de lei în buzunar. În condițiile de mai sus, toți cei 4.100 de angajați ai Ministerului Muncii ar fi trebuit disponibilizați, la fel ca angajatii Ministerului Sănătății – 17.200. Statul ar fi făcut economii la salarii de aproximativ 600 – 700 de milioane de lei.

· Dacă statul nu s-ar fi ocupat de învățământ (nu comentăm acum cum se ocupă) ar fi făcut economii de aproximativ 20 de miliarde de lei, doar din funcționare. Apoi ar fi concediat 237.000 de profesori, câteva zeci de mii de cadre auxiliare și 7.700 de angajați ai Ministerului Educației, ceea ce i-ar fi adus economii de aproximativ 6 mld. lei.

· Dacă statul nu s-ar fi ocupat de investiții, ar fi făcut economii de 18 miliarde de lei și ar fi concediat 3.000 de angajați din Ministerul Transporturilor și din Compania de drumuri.

· Dacă statul nu s-ar fi ocupat de ordinea publică, ar fi făcut economii de 12 miliarde de lei și ar fi concediat 130.000 de angajați.

· Dacă nu s-ar fi ocupat de armată, statul ar fi făcut economii de 11 miliarde de lei și ar fi concediat 74.000 de angajați.

· Și dacă statul s-ar fi condus singur, ar fi putut, la o adică, să-i trimită în exil pe cei 588 parlamentari, pe președinte și pe miniștri: ar fi făcut economii de 580 de milioane de lei și ar fi concediat 5.000 de anajați în total.

Dacă ne-am opri doar aici, un astfel de stat ar fi avut cu cel puțin 600.000 de angajați mai puțin (jumătate din numărul de azi), iar efortul pe cheltuieli ar fi scăzut pe măsură: 160 de miliarde de lei, adică 65% din necesarul de finanțare al statului în 2015.

Ceea ce vreau să spun aici este că, iată, statul poate funcționa și la o treime din ce înseamnă el acum – și încă nu i-am numărat pe cei din administrația publică locală sau din finanțe. Pentru că, dacă statul poate funcționa la o treime din ce este el acum, înseamnă că două treimi din cei 27.000 de angajați ai Ministerului Finanțelor trebuia și ei concediați, economiile făcute fiind de 19 miliarde de lei.

Într-o atare ipoteză, statul ar fi avut nevoie pentru funcționare de aproximativ 60 de miliarde de lei. Taxele puteau fi reduse deci cu două treimi. S-ar fi renunțat probabil la CAS și CASS – 57 mld. lei venituri – și la impozitul pe salarii – 26 mld. lei venituri în 2015. TVA ar fi putut scădea lejer la 9% pentru toate produsele. Impozitul pe profit putea fi redus la 5%. Automat, veniturile oamenilor ar fi crescut cu sumele ce li s-ar fi redus de la taxe, adică cu 30-35% Nu era frumos?

Oamenilor le place să se joace, iar rândurile de mai sus sunt un joc. Un joc care arată că, da, la o adică, taxele pot fi reduse chiar și până la zero. Nu cred însă că în România sunt mai mult de 5% dintre cetățeni care vor un stat minimal – fără infimă protecție socială, fără școală și sistem de sănătate, în schimbul unui salaru mai mare cu 35%. Majoritatea, cred, vrem să trăim într-un stat social precum cel german, cel britanic sau francez, nu vrem pomană, dar vrem ceva siguranță, cât de mică, acolo. Asta însemând servicii medicale bune sau și mai bune, educație de bună calitate sau și de mai bună calitate, transport în comun decent, șosele bune, orașe mai puțin poluare.

Toate acestea costă însă. Dar când oamenii politici ni le oferă pe toate deodată fără cost, noi ce alegi?

Jocul presupune existanța unor convenții – o știm de la Huizinga – așa cum conviețuirea în societate este plină de convenții. Una dintre ele și la îndemână pentru toți: eu nu pot pretinde să mănânc la nunta cuiva, dacă nu dau “darul” mirilor. Pot, sigur, să o fac, dacă sunt ultimul găinar, dar eu nu sunt. Cum pot eu pretinde atunci, în alte privințe, să contribui cu puțin, dar să primesc mult?

Știm cu siguranță că reproșul va veni și-l anticipez: noi nu primim serviciile la nivelul taxelor pe care le plătim. Așa este, simt pe pielea mea, asemenea milioanelor de oameni, stresul acestei țări și trăiesc aceeași revoltă. Dar cum pot să cred că, dacă aștept într-o zi cu ploaie, autobuzul 133 vreme de 40 de minute și nu pot urca din cauza aglomerației, lucrurile se vor îndrepta după introducerea gratuității pe transport?

Cititi mai multe pe www.zf.ro