Nu înțeleg de ce managerii din top management vor să fie cool

Mai nou, indiferent de poziția în companie și în organigramă, toată lumea vrea să fie cool. Și aici nu mă refer numai la îmbrăcăminte, ci la modul de management, de conducere, de interacțiune cu angajații din subordine. Oricum, nu mai există acest concept, angajații din subordine, care este depășit, al secolului trecut, ci coleg, prieten, chiar tovarăș în sensul de astăzi al cuvântului. Consultanții, psihologii, coachii îi îndeamnă și pe cei din management, chiar la cel mai înalt nivel, să lase duritatea deoparte, să arate empatie, vulnerabilitate, să se țină de mână cu colegii, să fie percepuți ca unul dintre ei, nu ca cineva care stă într-un birou, într-un turn de fildeș și nu știe ce se întâmplă într-o companie, cu ce probleme se confruntă angajații. Piața este plină de cursuri de leadership de acest gen, iar directorii executivi încearcă să fie în ton cu vremurile. Managerului de astăzi i se cere ca, pe lângă rezultatele financiare și de business pe care trebuie să le atingă, să fie empatic cu cei din jur, să asculte, să dea dovadă de înțelegere când ajunge în situația să audă de problemele angajaților. Dacă directorii de top nu stau și ei la rând la cafea, la împinge-tava, sunt percepuți ca fiind distanți, reci, persoane care nu vor să interacționeze uman cu cei din subordine. În filmul Diavolul se îmbracă de la Prada 2 a fost o secvență în care Miranda, personajul principal care o întruchipează pe Anna Wintour, celebrul editor dur al Vogue, este nevoită să coboare în cafeteria redacției (nici nu știa unde este) pentru a se întâlni cu o echipă de restructurare trimisă de cel care preluase conducerea trustului. Iar angajaților le-a căzut fața când au văzut-o pentru prima dată acolo și nu știau ce se întâmplă. Dacă un director executiv nu dovedește empatie, nu-i ascultă pe cei din echipă (pe cei din subordine este un concept depășit), riscă să primească puncte negative la evaluare și să fie tăiat la promovare sau pentru obținerea unor alte poziții. Tuturor directorilor executivi li se recomandă că trebuie să spună angajaților/colegilor că ei sunt cei mai importanți într-o companie, că fără ei firma nu merge, că sunt cele mai valoroase active pentru business. Toată această atitudine cool, de prietenie corporatistă, de empatie, cade atunci când firma începe să piardă teren, când nu se mai fac bugetele, când nu se mai dau bonusuri, când rezultatele sunt sub așteptările acționarilor, când apar probleme. Pentru că atunci acei șefi empatici, înțelegători trebuie să ia măsuri dure, să restructureze organigramele, să dea oameni afară. Iar dacă ei nu iau aceste măsuri și nu le implementează, ei vor fi dați afară primii, nu angajații. Așa că peste noapte tot discursul privind cât de importanți sunt angajații și colegii cu care lucrează dispare, iar locul trebuie să fie luat de alte discursuri, de alte decizii etc. Iar angajații nu mai înțeleg acest lucru, cum de acum o lună stăteau la cafea, stăteau într-un team building cu șeful, își povesteau istoriile personale, erau tovarăși, iar peste noapte acel șef cool și empatic trebuie să-i dea afară cu sânge rece, fără să țină cont de nicio situație. De foarte multe ori când companiile încep să aibă probleme acționarii aduc un alt tip de management, de restructurare, care să nu fie atașat emoțional de angajați și care poate să-i dea afară de pe-o zi pe alta, fără să aibă remușcări. Sunt directori buni care pun pe piață o companie, apoi vin alții care pot să dezvolte acea companie, apoi vin alții care sunt mai empatici, sunt mai cool și pot să atragă talente, apoi vin directorii de restructurare, care trebuie să reducă costurile, să încerce să schimbe cursul unei afaceri care pierde teren. Odată cu apariția companiilor din tehnologie care au câștigat teren, pe piață au apărut alți lideri, alt tip de șefi, mult mai tineri, care nu se mai îmbrăcau în costum, ci în tricouri și hanorace, nu mai aveau pantofi lăcuiți, ci umblau în șlapi și adidași. Dar atâta timp cât aceste companii din tehnologie erau viitorul, făceau bani, bani foarte mulți, și noii lideri, de multe ori chiar principalii acționari, au fost acceptați în birourile băncilor, în birourile fondurilor de investiții, unde ținuta era clasică, unde ierarhia era foarte clară. În noile companii de tehnologie ierarhia nu mai era în prim-plan, biroul șefului fiind chiar în mijlocul angajaților, spre deosebire de vechile companii, de bănci, unde birourile top managementului sunt la etajele superioare și foarte puțini ajung acolo, chiar dintre angajați. Acest model, al companiilor din tehnologie, a început să se extindă și către alt gen de firme, cu o istorie seculară, dar acest model nu merge pentru toată lumea, nu se potrivește chiar la toată lumea. Ca o companie să meargă bine, ca un business să meargă bine, trebuie să existe o ierarhie clară, deciziile trebuie să fie mai puțin empatice și de aceea lucrurile nu trebuie amestecate.

Este interesant să fii cool, dar nu întotdeauna este cel mai bun model de management/leadership.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)