Nu aș vrea să fiu în pielea celor care sunt acum în business, în vremurile de astăzi

N-aș vrea să fiu în pielea companiilor, antreprenorilor – mai mari sau mai mici –, nici în pielea IT-iștilor, constructori-lor etc., nici în pielea întregului business românesc. Să te trezești peste noapte că se schimbă regulile fiscale, ad-ministrative, regulile de contabilitate etc. este o situație dificilă, iar aceste schimbări se traduc în modificarea planurilor de afaceri, în bani sau chiar în pierderi. Poate de aceea nu m-am făcut antreprenor, om de afaceri sau pa-tron. Toată lumea care comentează de pe margine spune că, în România, taxele pentru companii sunt mici, un adevărat „paradis fiscal”, și că firmele nu ar trebui să se plângă de aceste schimbări fiscale care vin peste noapte. Pentru că aceste schimbări sunt compensate de taxele mici și, oricum, nu te obligă nimeni să te faci patron sau să intri în business. Și, până la urmă, câinele nu pleacă de la măcelărie. Dar aceste schimbări fiscale înseamnă bani, costă bani, nu vorbe și comentarii, și cineva trebuie să pună pe masă acești bani, iar dacă nu-i are, trebuie să-i împrumute. 

IT-iștii se întreabă cine va compensa eliminarea facilității fiscale din acest domeniu: ei – prin scăderea salariului net – sau compania – prin creșterea salariului brut? Când ai 500 de IT-iști în organigramă, cu un salariu mediu net între 1.500 și 2.500 de euro, acești 10% reprezintă sume semnificative. Când ai mii de angajați în construcții și trebuie tu, companie, să acoperi eliminarea facilității fiscale, te întrebi de unde scoți diferența, care înseamnă mil-ioane și milioane de euro, mai ales în condițiile în care statul nu ți-a plătit factura pentru lucrările efectuate de câ-teva luni. Poate că, din punctul de vedere al taxelor, sistemul din România este un „paradis fiscal”, dar schimbările apărute peste noapte îți pot arunca în aer un bilanț financiar, mai ales dacă nu ai de unde să acoperi aceste schimbări fiscale. A fi antreprenor, a conduce sau a fi patronul unei companii nu este, în realitate, cea mai mare fer-icire, mai ales în aceste vremuri: vânzările scad, angajații te înjură, clienții sunt nemulțumiți, băncile stau cu ochii pe tine nonstop, de teamă să nu intri în insolvență, iar Fiscul și alte instituții ale statului te caută și te fugăresc permanent dacă nu ai protecție politică sau protecția sistemului. Familia te critică pentru că nu ai timp de ea. Oricum ai privi, nu e bine. Pentru afacerile mici, câștigul obținut este puțin mai mare decât un salariu de manager la o mul-tinațională, și câteodată acest venit vine cu greu, pentru că sunt probleme cu cash-flow-ul. Dar ești antreprenor, patron, om de afaceri. Iar lumea te invidiază. Foarte mulți intră în business cu așteptări mari, cu idei care arată bine pe hârtie, dar care, în realitate, nu se potrivesc. Intră cu speranțe că pot face bani repede, așa cum au citit în poveștile scrise chiar în Business Magazin. Dar realitatea este alta. Trebuie să ai stomac și nervi pentru a fi antreprenor. S-au dus vremurile când plimbai doar niște contracte (mai sunt și astăzi, dar în această zonă monopolul aparține unor băieți deștepți). Acum trebuie să muncești mai mult decât angajații, asta dacă nu pleacă de pe o zi pe alta. Nu toată lumea este Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Altex, Dedeman, Mobex-pert, eMag etc. Concurența este mult mai mare, contează foarte mult execuția în business, trebuie să mai ai și bani, și, mai mult decât atât, trebuie să ai vremuri bune din punct de vedere economic. Iar acum vremurile sunt tulburi. Este mult mai greu să faci business acum, chiar și într-o simplă cafenea. Mulți realizează, când intră în business, că nu este ceea ce se așteptau, că poate nu sunt făcuți pentru acest lucru, că era mai bine la multinațională, unde salariul intra la timp și lucrurile erau organizate. În businessul românesc, primele 1.000 de companii fac 50% din cifra de afaceri. Mai sunt 30.000 de firme mari și mijlocii, iar după aceea urmează vreo 869.000 de patroni, an-treprenori, oameni de afaceri mici și foarte mici, care se bat pe restul. Se spune că este loc pentru toată lumea, dar, de multe ori, ceea ce rămâne pe masă s-ar putea să nu-ți ajungă nici pentru propriul salariu mediu pe economie, de 1.000 de euro. Dar în business trebuie să intri cu speranța că milionul este aproape și că trebuie doar să întinzi mâna și să-l iei. Oricum, nu aș vrea să fiu în pielea celor care sunt acum în business și nu-i invidiez pentru banii pe care-i fac. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)