Home Comerț Noul pariu al lui Puiu Popoviciu: Cinnab...
Comerț

Noul pariu al lui Puiu Popoviciu: Cinnabon

Puiu Popoviciu, unul dintre cei mai cunoscuți, însă, totodată, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri, a pariat în criză pe un nou business în domeniul restaurantelor și cofetăriilor-brutăriilor, Cinnabon. Acesta este al patrulea pariu în domeniu al omului de afaceri, după Pizza Hut, KFC și Paul Bakeries.

Noul pariu al lui Puiu Popoviciu: Cinnabon
Noul pariu al lui Puiu Popoviciu: Cinnabon · Foto: Business Magazin

La intrarea în centrul comercial Băneasa Shopping City te “lovește” mirosul de scorțișoară, care te trimite automat cu gândul la Crăciun și sărbătorile de iarnă. Mirosul îl simți indiferent de anotimp, pentru că brutăria-cofetărie Cinnabon este mereu acolo. Păcat că nu este și Crăciun în fiecare zi.

La doi ani de la intrarea pe piață a brandului american, mirosul de sărbătoare îl simți în șase locuri din România, pentru că tot atâtea brutării Cinnabon există pe piață – cinci sunt în capitală și una în Constanța. “Avem două locații în Băneasa Shopping City, două în AFI Palace Cotroceni și câte una în Sun Plaza și Maritimo Shopping Center”, spune Carmen Lupuleț, director de comunicare al lanțului de brutării.
Lanțul Cinnabon, care a împlinit 25 de ani de la lansarea sa în Statele Unite, a intrat pe piața locală în octombrie 2009. Aceasta este cea de-a patra încercare a lui Puiu Popoviciu pe piața locală a restaurantelor și cofetăriilor, primele trei fiind deja un succes. El mai deține participații indirect prin intermediul Tatika Investments, înregistrată în Cipru, în cadrul lanțului de restaurante de tip fast-food KFC, în cadrul Pizza Hut și în cadrul brutăriilor Paul Bakeries.

Inițial a venit Pizza Hut în 1994, trei ani mai târziu venind rândul KFC. Mai bine de zece ani mai târziu a fost deschisă prima brutărie Paul Bakeries, cu doar câteva “momente” înainte de izbucnirea crizei. Cele trei au afaceri cumulate de circa 50 de milioane de euro anul trecut.

În Cinnabon Popoviciu controlează, prin intermediul Tatika Investments, un pachet de acțiuni de 31,6%. Restul sunt împărțite între Bladon Enterprises (înregistrată tot în Cipru), Lunic Franchising and Consulting (Cipru) și Călin Ionescu (actualul CEO al KFC).

Fiecare brutărie-cofetărie seamănă mai mult cu un stand decât cu o cofetărie clasică. Acest lucru nu împiedică circa 900 de persoane să cumpere zilnic ceva dintr-una dintre locațiile Cinnabon. “Avem în portofoliu șapte tipuri de produse, acesta urmând a fi extins odată cu produsele dezvoltate periodic de către compania- mamă”, precizează Carmen Lupuleț. În oferta Cinnabon se regăsesc rulouri clasice cu scorțișoară, cupcakes și o serie de băuturi specifice brandului.

Cel mai bine vândute produse sunt variantele mici ale rulourilor de bază, adică, Minibon, Mini Chocobon și Mini Pecanbon. Fiecare dintre acestea are un preț ce se situează în jurul valorii de șase lei. Bonul mediu la Cinnabon este însă de circa 13 lei.

În aceste condiții, oficialii companiei estimează o cifră de afaceri de 800.000 de euro în acest an, cu 14% în creștere față de 2010. Mai mult “dacă vom deschide brutăriile pe care le avem planificate, în 2012 cifra de afaceri va fi de aproximativ 1,5 milioane de euro”.

Carmen Lupuleț spune că în cazul în care brutăria Cinnabon deschisă în Constanța în urmă cu puțin timp se va dovedi eficientă, vor mai fi deschise alte cinci unități. “Avem în plan deschideri la Palace în Iași, la Iulius și la Polus în Cluj, la Oradea Shopping Center sau Lotus din Oradea sau în ambele. În București sunt analizate centrele comerciale București Mall și Plaza România.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună