Noul gaz din Marea Neagră. Declarații: Țara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic. Cifre: cantitățile noi extrase anul acesta abia vor acoperi declinul producției OMV Petrom. Cât gaz vor extrage americanii de la BSOG din Marea Neagră?
♦ În 2021, importurile de gaze au acoperit 30% din consumul național. Anul acesta lucrurile ar putea sta la fel dacă vor fi condiții similare de cerere, pentru că noul gaz din Marea Neagră abia va acoperi declinul de producție…
♦ În 2021, importurile de gaze au acoperit 30% din consumul național. Anul acesta lucrurile ar putea sta la fel dacă vor fi condiții similare de cerere, pentru că noul gaz din Marea Neagră abia va acoperi declinul de producție estimat de OMV Petrom.
„Este oficial! Primele gaze din Marea Neagră au intrat astăzi (15 iunie-n.red.) în sistemul național de transport! Este vorba de gazele din perimetrul de la Midia, zăcământul Ana, exploatat de Black Sea Oil & Gas. Vom avea o cantitate de circa un miliard de metri cubi anual în plus. Țara noastră a mai făcut un pas pentru a deveni independentă energetic“, a declarat Virgil Popescu, ministrul energiei, pe pagina oficială de Facebook, la scurt timp după ce americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) au anunțat, pe 15 iunie, intrarea primelor molecule de gaz nou din Marea Neagră în sistemul național de transport.
În realitate, cifrele de producție dau puține motive de bucurie, cel puțin pe termen scurt, dependența României față de importurile de gaze, în condițiile în care cererea va fi la un nivel similar cu cel de anul trecut, urmând să fie tot de 30%. De ce?
„Anul acesta se estimează o producție de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producția la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viață estimați pentru zăcămintele Ana și Doina“, au comunicat cei de la Black Sea Oil & Gas (BSOG).
Aceștia alături de partenerii de concesiune Petro Ventures Resources SRL și Gas Plus Dacia SRL au anunțat pe 15 iunie începerea producției de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (Proiectul MGD) și introducerea primelor gaze în Sistemul Național de Transport (SNT).
Cantitățile extrase vor fi cumpărate de ENGIE România în baza unui contract semnat în 2018 cu o durată de 10 ani.
Pe de altă parte însă, OMV Petrom, companie care asigură jumătate din producția de gaze a României, și-a bugetat la începutul acestui an o producție de gaze naturale de 3,3 miliarde de metri cubi, în scădere cu 10,2% față de cele 3,7 miliarde de metri cubi extrase anul trecut.
Romgaz, celălalt mare producător de gaze, nu a anunțat încă ce producție de gaze estimează să obțină anul acesta.
Astfel, în ciuda începerii producției din perimetrul Midia, la finalul anului sunt șanse mari ca importurile să reprezinte tot 30% din consumul intern de gaze, dacă cererea va rămâne la fel precum cea din 2021.
De altfel, datele Transgaz arată că în următorii zeci ani România va avea nevoie de toate cantitățile care ar urma să fie extrase din Marea Neagră, inclusiv de cele din Neptun Deep, pentru a putea balansa scăderea producției de pe uscat și pentru a elimina importurile de gaze.
MGD este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect aflat în derulare astăzi. Acesta constă în cinci sonde de producție (o sondă submarină la zăcământul Doina și patru sonde de producție la zăcământul Ana), o platformă de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana și o conductă submarină de 126 de kilometri care asigură transportul gazelor până la noua stație de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, județul Constanța.
„A fost un drum lung și plin de provocări pentru a ajunge, în sfârșit, în acest moment important pentru țară. Proiectul MGD a marcat o serie de premiere pentru România, toate realizate în timpul unei pandemii și, mai recent, a unui conflict în Ucraina care amenința să afecteze operațiunile din Marea Neagră“, a precizat Mark Beacom, directorul general al BSOG
„Rezultatul tuturor acestor eforturi este că Proiectul MGD asigură nu doar 10% din cererea de gaze a României, ci și deschide calea, poate chiar utilizând infrastructura proiectului nostru, altor proiecte de dezvoltare din platoul continental al Mării Negre aparținând României.
„De asemenea, acest proiect lansează o serie de inițiative de dezvoltare a energiei verzi, ceea ce face ca MGD să devină o infrastructură integrată de tranziție energetică.“
BSOG, deținută de Carlyle International Energy Partners și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de energie cu sediul în România care desfășoară operațiuni de dezvoltare a resurselor de gaze naturale. Potrivit celor mai recente estimări, investiția în proiectul Midia s-a ridicat la 600 de milioane de dolari.