Noul Cod al Insolvenței va fi pus în dezbatere publică în august
Noul Cod al Insolvenței este finalizat și va fi pus în dezbatere publică în luna august, a anunțat Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri, turism și mediul de afaceri, menționând că prin noua formă a legislației se urmărește, printre altele, eliminarea "insolvențelor trucate".
“Vrem în primul rând să eliminăm insolvențele trucate, create artificial doar ca să nu mai plătească”, a spus Grapini.
Potrivit proiectului Codului insolvenței, obținut de MEDIAFAX, noua formă va proteja creditorii la începutul procedurii, iar debitorii vor putea cere insolvența doar dacă valoarea creanței este de minimum 90.000 lei, nu indiferent de sumă ca în prezent, iar creditorii vor putea cere insolvența debitorilor într-un termen de trei ori mai scurt, de 30 zile.
Principiile enunțate pe care se bazează Codul sunt, printre altele, maximizarea gradului de valorificare a activelor și a recuperării de către creditori, asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de același rang, recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate, prin recunoașterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenței și pre-insolvenței unui co-contractant, având ca efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar la zero atunci când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare.
Ce spune statistica în materie de insolvențe? Un număr de 1.119 de firme au intrat în incapacitate de plată în luna iunie, astfel că de la începutul anului au fost înregistrate aproape 8.215 de dosare de insolvență, cu aproape 7% mai puține decât în aceeași perioadă din 2012. Numărul de insolvențe din iunie este mai redus față de cel din luna mai (1.200). În intervalul ianuarie-mai 2012, 8.821 de firme au intrat sub incidența legii insolvenței la nivelul întregii țări. Brașov, Dolj și București se mențin în topul județelor cu cele mai multe insolvențe în acest an, iar în Harghita nu s-a înregistrat nicio insolvență în acest an.
Cele mai multe societăți care s-au confruntat cu dificultăți financiare sunt în continuare cele din domeniul comerțului, 2.540 intrând în insolvență, dar și cele din industria prelucrătoare – 1.086 și construcții – 1.077. În același interval a fost suspendată activitatea a 12.799 de firme, cu circa 3,8% mai puține decât în perioada ianuarie-iunie 2012.